Definitii

costul implicat de restrângerea intervenţiei statului în economie şi societate. Dereglementarea generează costuri directe şi indirecte, suportate de administraţiile publice şi de agenţii economici: costul exercitării de presiuni de către agenţii economici asupra instituţiilor statului pentru a menţine...
16 ianuarie, 2014
, sistem economic de reprezentare a intereselor în care unităţile constitutive (corporaţiile) sunt limitate ca număr, ordonate 128 ierarhic, neconcurenţiale, recunoscute şi/sau create de stat; acesta le conferă o poziţie de monopol în schimbul unui anumit control privind...
16 ianuarie, 2014
termen care desemnează schimbul monedei unei ţări pe alte monede naţionale, în interiorul ţării, pentru persoane fizice şi juridice rezidente cu respectarea anumitor restricţii. În terminologia internaţională, o monedă aflată într-o astfel de situaţie este considerată, practic, valută...
16 ianuarie, 2014
(v. CONTURI ALE ACTIVITĂŢII AGENŢILOR ECONOMICI)
16 ianuarie, 2014
formă a controlului propriu, prin care se urmăreşte respectarea normelor şi dispoziţiilor legale privind gestionarea mijloacelor materiale şi băneşti, aflate în patrimoniul public pe baza documentelor înregistrate în evidenţa tehnică-operativă şi contabilă; el verifică modul în care se...
16 ianuarie, 2014
(Sistemul Conturilor Naţionale), metodă de evidenţă şi analiză macroeconomică utilizată în statistica majorităţii ţărilor lumii, cu deosebire a celor cu economie de piaţă, precum şi în calculele şi analizele efectuate de organismele internaţionale (ONU, OCDE). C.n. oferă o...
16 ianuarie, 2014

COST AL DEREGLEMENTĂRII

costul implicat de restrângerea intervenţiei statului în economie şi societate. Dereglementarea generează costuri directe şi indirecte, suportate de administraţiile publice şi de agenţii economici: costul

CORPORATISM

, sistem economic de reprezentare a intereselor în care unităţile constitutive (corporaţiile) sunt limitate ca număr, ordonate 128 ierarhic, neconcurenţiale, recunoscute şi/sau create de stat;

CONVERTIBILITATE LIMITATĂ INTERNĂ

termen care desemnează schimbul monedei unei ţări pe alte monede naţionale, în interiorul ţării, pentru persoane fizice şi juridice rezidente cu respectarea anumitor restricţii. În

CONTROL FINANCIAR DE GESTIUNE

formă a controlului propriu, prin care se urmăreşte respectarea normelor şi dispoziţiilor legale privind gestionarea mijloacelor materiale şi băneşti, aflate în patrimoniul public pe baza

CONTABILITATE NAŢIONALĂ

(Sistemul Conturilor Naţionale), metodă de evidenţă şi analiză macroeconomică utilizată în statistica majorităţii ţărilor lumii, cu deosebire a celor cu economie de piaţă, precum şi

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: