MODELUL MUNDELL
-FLEMING, model dez- voltat independent de cei doi economişti, prin care se studiază influenţa regimului ratei de schimb a monedei asupra efectelor de creştere economică pe care

model de creştere economică elaborat de economistul american W.W. Rostow, care pune în evidenţă cinci stadii ale procesului de creştere economică: (a) stadiul societăţii tradiţionale, definit ca acel stadiu
model economic al migraţiei umane. Modelul porneşte de la ipoteza că migraţia este în principal un fenomen economic şi că decizia individului de a migra poate
termen folosit pentru a evidenţia totalitatea elementelor de natură materială ale producţiei, respectiv mijloacele de muncă şi obiectele muncii. Mijlocul de muncă reprezintă lucrul sau complexul de lucruri cu
bani efectivi, bilete la ordin, cecuri, alte instrumente sau valori care pot servi la stingerea datoriilor contractate de agenţii economici, fiind acceptate ca atare de
(v. BANI) MILL, JOHN STUART (1806-1873), economist şi filozof englez, ultimul în linia marilor economişti clasici. J.S. Mill a fost un scriitor precoce şi prolific, lucrările sale