NOUA PARADIGMĂ ECONOMICĂ
formulă de aproximare a referenţialelor esenţiale pentru evoluţia economiei (“noua economie”) spre stadiul postindustrial, în care cunoştinţele devin un factor de producţie cu rol primordial, iar

politici comerciale care vizează protecţia producătorilor autohtoni de concurenţa producătorilor străini prin forme netradiţionale. N.p. pune accentul pe barierele netarifare (restricţii cantitative la import, norme şi standarde de sănătate,
instrument de lucru al BNR, creat într-o formă simplificată în martie 1995 şi perfecţionat ulterior, pentru evaluarea situaţiei instituţiilor bancare, în scopul identificării într-o fază incipientă a acelor
termen asociat cu titlul lucrării cu acelaşi nume, elaborată de J.K. Galbraith, care argumentează că în economiile capitaliste moderne dezvoltate s-a ajuns la împărţirea puterii economice şi politice între
unitate de cont sau expresie a etalonului valorii. Moneda este n. deoarece bunurile şi activităţile sunt măsurate şi comparate prin ea.