Coface: Economia României va creşte în acest an cu până la 0,5% şi în 2013 cu 1-1,5%
Coface estimează că economia României va creşte în acest an cu până la 0,5% şi în 2013 cu 1-1,5%, proiecţii mai puţin optimiste faţă de

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a transmis marţi Camerei Deputaţilor cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Alin Trăşculescu, formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie. „Ministrul
Circa 400 de salariaţi de la Oltchim, din totalul de 2.600, au protestat și marți la clădirea administrativă a combinatului vâlcean pentru a-și primi salariile
Președintele Traian Băsescu a ieșit public luni seară și a acuzat politicienii și Parlamentul că încalcă sistematic valorile statului de drept, hotărârile Justiției și că
Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat la închisoare pe oamenii de fotbal implicaţi în dosarul transferurilor de fotbalişti, deciziile putând fi atacate cu recurs –
Premierul Victor Ponta va participa marţi, la Bruxelles, la o întâlnire la nivel înalt a grupului „Prietenii coeziunii”, din care fac parte state ce beneficiază