Stiri

Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică seara, din nou, că va retrimite Parlamentului Legea bugetului pe anul 2014, şi apoi o va contesta la Curtea Constituţională, dacă Executivul nu elimină din Codul fiscal taxa de 7 eurocenţi pe...
24 noiembrie, 2013
Marile puteri şi Iranul au ajuns la un acord asupra programului nuclear al Teheranului în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Geneva, după patru zile de negocieri „dificile”, aducând o speranţă de ieşire dintr-o criză care durează de...
24 noiembrie, 2013
Premierul crede că Rompetrol ar putea intra în insolvenţă după ce Curtea Constituţională a României (CCR) a declarat joi ca neconstituţională legea de aprobare a memorandumului ce stabileşte cum îşi va plăti compania datoria către statul român. Victor...
23 noiembrie, 2013
Fondul Proprietatea (FP) estimează că statul va încasa anul viitor din taxa pe construcţii speciale între 700 milioane lei şi 900 milioane lei, numai de la companiile unde este Fondul acţionar, în condiţiile în care statul se aşteaptă...
23 noiembrie, 2013
Companiile petroliere nu vor suporta o parte din creșterea de accize pe care o va introduce guvernul român de la 1 ianuarie, astfel că toate aceste majorări se vor regăsi în tarifele finale de la pompă, a declarat,...
22 noiembrie, 2013
Uniunea Europeană va pierde circa unul din şase tineri care lucrează, până în 2025, dacă nu va fi încurajată imigraţia în regiune, potrivit unui raport realizat de un think-tank, citat de Financial Times. Unele state, precum Italia sau...
22 noiembrie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: