Guvernul a deblocat 500 de posturi în Sănătate
Guvernul a decis miercuri deblocarea a 500 de posturi vacante din sistemul sanitar, la solicitarea Ministerului Sănătății. Actul normativ prevede o deblocare a unui număr

Guvernul vrea să facă economii de 1,8 miliarde de lei anul acesta prin tăierea unor cheltuieli la nivelul autorităților publice și companiilor de stat cenrtrale
Premierul Victor Ponta l-a demis, joi dimineață, pe șeful Inspectoratului de Stat pentru Construcții, Constantin Adrian Grăjdan, pentru că nu l-a informat pe prim-ministru cu
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Bruxelles, după reuniunea informală a Consiliului European, că a solicitat să se aibă în vedere nevoia ca fondurile
Curtea de Apel Bucureşti a anulat decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) prin care licenţa audiovizuală a OTV a fost înjumătăţită până la data de
Guvernul a decis, miercuri, pentru anul 2012-2013, creşterea numărului de granturi în învăţământul superior comparativ cu proiectul iniţial prezentat în aprilie de Ministerul Educației din
Guvernul cere miercuri conducerii Parlamentului să stabilească ziua şi ora la care să se reunească cele două Camere legislative şi să dea un mandat celui
Economia şi societatea românească vor fi afectate în următoarele 12 luni de patru tendinţe majore: (1) accentuarea exportului de forţă de muncă, (2) lipsa capitalului
„Consider anormal ca preşedintele ţării să participe la întâlniri politice, ştiu că merge la grupul PPE. Eu ştiu şi cred că preşedintele României nu mai
Senatorul PSD Georgică Severin şi deputatul PNL Cornel Pieptea la începutul acestei săptămâni, la Senat, un proiect de lege care, dacă va trece, şeful statului
În ciuda crizei financiare și a semnalelor de alarmă, sistemele de sănătate europene continuă să-și îmbunătățească performanțele, cu mici excepții. Sănătatea publică începe, gradual, să
Lucian Isar, ministru delegat pentru relaţia cu mediul de afaceri, a declarat miercuri, că guvernul lucrează la un proiect prin care firmele să plătească zero
Furnizorii de servicii de telefonie și internet vor fi obligați să rețină automat timp de 6 luni datele de comunicații ale utilizatorilor, potrivit „Legii Big
După două săptămâni de guvernare, Executivul Ponta propune modificări la Codul fiscal – primul proiect normativ de amploare lansat în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor
Proiectul de lege pentru taxarea averilor mari a fost respins marți de Parlament, nereușind să întrunească numărul necesar de voturi pentru a trece de Camera
Summitul de două zile din Chicago s-a încheiat cu un acord foarte important referitor la retragerea militarilor Alianţei din Afganistan, pe de-o parte, şi predarea
Asociația Consultanților din România pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE) atrage atenția asupra riscului ca România să piardă între 1 și 2 miliarde de euro, fonduri
Plafonul până la care întreprinderile mici pot aplica regimul special de scutire de TVA va fi majorat de la 35.000 de euro (119.000 lei) la
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat marţi în totalitate conturile operaţionale ale Televiziunii Române, din cauza datoriilor acumulate – din 2005 până la
România trebuie să-şi respecte toate angajamentele internaţionale, indiferent de disputele politice interne, a declarat, luni, premierul Victor Ponta, înainte de a pleca în Afganistan. „Este