Stiri

În jur de 2000 de proiecte, întinse pe o listă de 610 pagini, au propus statele membre pentru planul de investiţii Juncker, scrie EUobserver, care a consultat o variantă a raportului pe care experţii Comisiei Europene îl supun...
9 decembrie, 2014
Câștigul salarial mediu net, consemnat de INS în luna octombrie 2014, a urcat cu 0,4% față de luna precedentă, până la 1.705 lei. Puterea de cumpărare (rezultată după ajustarea creșterii nominale cu inflația) a ajuns astfel la 127%...
8 decembrie, 2014
Gheorghe Bîlteanu, membru în Consiliul de Administraţie al SIF Muntenia, şi fiul său, Dragoş Bîlteanu (foto), director SIF Banat, au fost audiaţi luni într-un dosar în care sunt suspectați că ar fi delapidat cele  două societăţi. Procurori DIICOT...
8 decembrie, 2014
Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa BPN, că proiectul bugetului de stat pe 2015 va fi trimis în Parlament, cel mai probabil, vineri dimineaţă, pe 12 decembrie. PSD, prin vocea lui Victor Ponta, propune ca...
8 decembrie, 2014
  Coaliția pentru Dezvoltarea României a exprimat luni critici la adresa modului în care Ministerul de Finanţe a modificat proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, pus în dezbatere publică pe...
8 decembrie, 2014
Riscul unui atac nuclear accidental este foarte mare, a avertizat un grup internaţional de experţi politici şi militari, citaţi de The Guardian. Acţiunile pentru limitarea acestui risc al unui atac deliberat sau accidental sunt insuficiente: armele nucleare gata...
8 decembrie, 2014
Agenția Națională de Integritate a sesizat luni Direcția Națională Anticorupție pentru cercetarea lui Radu Mazăre, primarul municipiului Constanța, cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese. ANI îl acuză pe primarul Constanței că, în calitate...
8 decembrie, 2014
Reprezentanții Autorității Electorale Permanente au venit luni la Direcția Națională Anticorupție pentru a aduce documente solicitate de procurori în dosarul privind votul din diaspora, anunţă luni Agerpres, citând surse judiciare. Parchetul General a trimis joi către DNA dosarul...
8 decembrie, 2014
Greenpeace a cerut luni guvernului desecretizarea acordului de înființare a companiei IPP (Independent Power Producer) pentru implementarea unei noi unități energetice la Termocentrala Rovinari. Acordul a fost semnat în luna octombrie de către părțile română și chineză în...
8 decembrie, 2014
Premierul Victor Ponta a anunţat luni, după şedinţa BPN, că peste o săptămână va propune Parlamentului noua structură a Guvernului. Premierul a anunţat că, în prealabil, pe data de 14 decembrie, vor avea loc Comitetul Exectutiv Naţional al...
8 decembrie, 2014
Premierul Victor Ponta a declarat  la realitatea.net, că România nu mai are nevoie să încheie un nou acord cu FMI. Cum actualul acord este încheiat în realitate cu ceea ce numim “Troica creditorilor” (Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială...
8 decembrie, 2014
Scriitoarea Tatiana Niculescu Bran a anunţat luni pe pagina sa de Facebook că a primit, din partea preşedintelui ales, Klaus Iohannis, propunerea de a fi purtătorul său de cuvânt şi consilier de comunicare. „Preşedintele ales al României, dl....
8 decembrie, 2014
NATO recurge la noi arme în încercarea de a lupta contra războiului informaţional dus de Rusia, la fel de periculos ca şi spionajul şi războiul clasic, consideră decidenţii occidentali, citaţi de Financiar Times. „Rusia foloseşte informaţia ca pe...
8 decembrie, 2014
Banca Comercială Română a lansat aplicaţia Asistentul Financiar pentru telefoanele mobile de tip smartphone şi tablete cu sisteme de operare iOS şi Android. Potrivit unui comunicat emis luni, BCR anunţă că, începând cu data de 5 decembrie, aplicaţia...
8 decembrie, 2014
Discuțiile din acest weekend dintre reprezentanții guvernului și troica FMI-BM-CE pe chestiunea deficitului acceptat în bugetul anului 2015 nu s-au încheiat cu o apropiere între părți, așa cum ar fi fost de așteptat în cursul zilei de duminică....
8 decembrie, 2014
Reprezentanţii regiunilor Uniunii Europene reuniţi la sesiunea plenară a Comitetului Regiunilor (CoR)au avertizat că banii alocaţi proiectelor din fondurile structurale ar putea fi redirecţionaţi pentru planul de investiţii al Comisiei Europene, de 315 miliarde de euro. CoR susţine...
5 decembrie, 2014
Guvernul de la Budapesta a semnat joi seara un acord preliminar de cumpărare a Budapest Bank, a opta bancă de pe piaţa ungară, de la GE Capital, ca parte a eforturilor de preluarea a controlului asupra domeniilor-cheie ale...
5 decembrie, 2014
Procurorii Parchetului Capitalei au reținut vineri 11 persoane puse sub acuzare în dosarul de evaziune fiscală de la MediaPro. Potrivit Agerpres, cei 11 urmează să fie prezentate Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă. În același dosar, au...
5 decembrie, 2014
CNADNR va contracta servicii estimate până la 1,6 milioane euro, cu TVA, de realizare a documentaţiei tehnice pentru exproprieri necesare construcţiei autostrăzii Sebeş – Turda, anunţă vineri Mediafax. Viitoarea autostradă Sebeş – Turda are o lungime de 70...
5 decembrie, 2014
Sute de milioane de euro care nu apar în evidenţele contabile au fost descoperite în urma analizelor făcute de noul departament, Secretariatul pentru Economie, un minister al economiei Statului Pontifical, înfiinţat la începutul anului de Papa Francisc. Responsabilul...
5 decembrie, 2014

Un nou dosar la DNA pe numele lui Radu Mazăre

Agenția Națională de Integritate a sesizat luni Direcția Națională Anticorupție pentru cercetarea lui Radu Mazăre, primarul municipiului Constanța, cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii

Un nou dosar la DNA pe numele lui Radu Mazăre

Agenția Națională de Integritate a sesizat luni Direcția Națională Anticorupție pentru cercetarea lui Radu Mazăre, primarul municipiului Constanța, cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: