Stiri

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, luni, de Regele Spaniei Felipe al VI-lea, la Palatul Zarzuela din Madrid. Aflat vizită oficială în Spania în perioada 12-14 iulie, şeful statului român va avea o întrevedere şi cu premierul spaniol...
13 iulie, 2015
Declaraţia de la finalul reuniunii-maraton a Eurogroup confirmă faptul că premierul Tsipras a promis la Bruxelles să implementeze imediat o serie de reforme chiar mai dure decât i se ceruse la negocierile de săptămâna trecută. Elementele esenţiale ale...
13 iulie, 2015
Premierul Victor Ponta a fost pus sub inculpare, luni, în dosarul în care este urmărit penal, alături de Dan Şova. Potrivit Mediafax, procurorii urmează să identifice bunurile premierului Ponta pentru ca o parte să fie puse sub sechestru....
13 iulie, 2015
Premierul Victor Ponta a venit luni la DNA, în cârje, pentru a fi audiat în dosarul „Turceni-Rovinari”. Premierul a aflat pe data de 5 iunie că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la...
13 iulie, 2015
UPDATE 2 Declaraţia de la finalul reuniunii-maraton a Eurogroup confirmă faptul că premierul Tsipras a promis la Bruxelles să implementeze imediat o serie de reforme chiar mai dure dcât i se ceruse la negocierile de săptămâna trecută. Elementele...
13 iulie, 2015
Aproape 4.000 de persoane au fost puse sub control judiciar şi alte 1.520 arestate la domiciliu în ultimele şase luni, la începutul lunii iulie fiind sub supravegherea poliţiştilor 6.097 de inculpaţi pentru care magistraţii au dispus măsuri preventive...
12 iulie, 2015
Premierul Victor Ponta și-a anunțat duminică, printr-o scrisoare adresată principalilor lideri ai partidului și publicată și pe contul său de Facebook, retragerea din funcția de președinte al PSD. Potrivit explicațiilor premierului, retragerea sa de la șefia principalului partid...
12 iulie, 2015
”Drama financiară a Greciei ține prima pagină a presei internaționale de cinci ani din cauza încăpățânării creditorilor noștrii de a refuza restructurarea datoriilor” – scrie fostul ministru grec de Finanțe Yanis Varoufakis, proapăt demisionar după referendum, în publicația...
12 iulie, 2015
Miniştrii Finanţelor din zona euro nu au reuşit, sâmbătă, după aproximativ nouă ore de negocieri, să ajungă la un acord asupra reformelor promise de Grecia în schimbul unui plan de salvare. Eurogroup se reunește din nou duminică, iar...
12 iulie, 2015
Grecii se mobilizează împotriva deciziei Guvernului Tsipras de a aproba politici de austeritate: pensionarii au protestat vineri în faţa Ministerului de Finanţe şi un amplu miting anti-austeritate este programat în această seară la Atena. Motivul nemulţimirii populare: presa...
10 iulie, 2015
Reprezentanţi din 17 state europene din interiorul şi din afara UE, între care şi România, discută vineri un plan de îmbunătăţire a infrastructurii energetice prin crearea unei reţele de gazoducte în sud-estul continentului, în vederea reducerii dependenţei de...
10 iulie, 2015
Comisia Europeană a adoptat Programul Operaţional pentru Infrastructură Mare al României (POIM) pentru perioada 2014-2020, în valoare de circa 9,5 miliarde euro din fondurile UE, aproape jumătate din cele 23 miliarde euro alocate României, vizând proiecte din transporturi,...
10 iulie, 2015
Rompetrol, a doua companie petrolieră pe piaţa locală, şi ENI România au pierdut irevocabil procesul cu Consiliul Concurenţei, prin care atacaseră amenda primită pentru o înţelegere de tip cartel, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României...
10 iulie, 2015
Preşedinţia şi Guvernul îşi pasează una alteia iniţiativa majorării prin ordonanţă de urgenţă a salariilor primilor 48 de demnitari ai statului român. Pe fondul recentelor discuţii legate de cine a avut iniţiativa şi cine o susţine, premierul Victor...
10 iulie, 2015
Preţurile de consum au scăzut în iunie cu aproape 3% faţă de mai, pe fondul reducerii TVA la alimente şi băuturi la 9% de la 1 iunie. Potrivit datelor INS comunicate vineri,  rata anuală a inflaţiei în luna...
10 iulie, 2015
Guvernul de la Atena a trimis joi seară, creditorilor săi (UE, BCE, FMI), propunerile de măsuri pentru care speră să obțină un ajutor financiar pentru 3 ani să-și relanseze economia și să iasă din default. Planul, intitulat ”Acțiuni...
10 iulie, 2015
Cancelarul Angela Merkel rămâne neînduplecat în chestiunea negocierilor cu Grecia. Potrivit Reuters, cancelarul german a afirmat joi, cu referire la posibilitatea restructurării datoriilor  Greciei: „În ceea ce mă priveşte, am mai spus că o tunsoare clasică iese din...
9 iulie, 2015
Oficiali ai Uniunii Europene au acuzat joi compania MasterCard că percepe clienţilor săi comisione la plăţile cu cardul mărite artificial. „Suspectăm faptul că MasterCard creşte în mod artificial costurile la plăţile cu cardul”, citează BBC dintr-o declaraţie emisă...
9 iulie, 2015
Într-o lume în care tehnologia digitală transformă ireversibil piețe și industrii, iar incertitudinea geopolitică și economică ține în șah o mare parte a globului, capacitatea de adaptare reprezintă un factor cheie al succesului organizațiilor. Aceasta este una dintre...
9 iulie, 2015
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care instrumentează dosarul Lukoil au extins măsurile asigurătorii, punând sechestru asupra unor bunuri ce aparţin companiei Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda până la concurenţa sumei de două miliarde de...
9 iulie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: