Stiri

Lideri ai unor state fost sovietice, conduşi de preşedintele rus Vladimir Putin, au răspuns vineri instabilităţii în creştere din Afghanistan, dar şi deciziei americane de menţinere a trupelor în zonă, aprobând constituirea unei forţe militare comune care să...
16 octombrie, 2015
În următoarea şedinţă a CSAT se va decide cu privire la numărul de militari pe care România îl va păstra în Afganistan în anul 2016, anunţă Mediafax. SUA au anunţat joi decizia de menţinere a forţelor sale armate...
16 octombrie, 2015
Liderii Europeni au discutat joi, la Consiliul European, la capitolul crizei migrației, despre consolidarea graniței Schengen, dar și despre dezvoltarea sistemului european de pază, aprobând planul Comisiei Europene de a acorda mai multe atribuții agenției Frontex. Punctul central...
16 octombrie, 2015
Banca Mondială lucrează la elaborarea unui pachet de asistenţă financiară a statelor care găzduiesc refugiaţi din Siria. Potrivit BBC, oficiali BM recunosc că Liban şi Iordania  au cheltuieli importante generate de afluxul de refugiaţi şi declară că ideea...
16 octombrie, 2015
Comisia Europeană a ajuns joi la un acord de principiu cu Turcia pentru stăvilirea valului de refugiați: guvernul de la Ankara s-a angajat să își consolideze protecția frontierelor în schimbul liberalizării regimului de vize pentru cetățenii turci și...
16 octombrie, 2015
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestagul, a votat joi o controversată versiune a reglementărilor privind azilul, pentru a opri valurile de refugiați, acestea fiind cele mai ample intervenții făcute din anii 90 pe această legislație. Legea a fost...
15 octombrie, 2015
Secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow (foto), a declarat joi că este necesar ca Alianţa Nord Atlantică să fie mai puternică, în contextul în care Rusia este tot mai categorică iar Nordul Africii şi Orientul Mijlociu se...
15 octombrie, 2015
Proiectul Re>patriot, iniţiat de Romanian Business Leaders – RBL, care își propune să convingă și să consilieze românii emigraţi să se întoarcă în ţară și să fie întreprinzători, continuă cu întâlnirile dintre oameni de afaceri români și comunităţile...
15 octombrie, 2015
Fostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat care este și liderul celui mai important partid proeuropean din această țară, a fost reținut joi, în dosarul privind fraudarea a aproape un miliard de dolari de la trei bănci moldovenești,...
15 octombrie, 2015
Procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, a cerut joi ridicarea imunității lui Vlad Filat (foto), fost premier și actual președinte al principalului partid proeuropean – PLDM, pentru a putea fi anchetat în dosarul Jaful Secolului, cel mai...
15 octombrie, 2015
Statele Unite își vor extinde prezența militară în Afganistan în perioada post-2016, a anunțat joi președintele american Barack Obama, care a subliniat că misiunea soldaților americani este vitală pentru interesele de securitate națională ale țării sale, transmit Reuters,...
15 octombrie, 2015
Primăria Capitalei a pus în dezbatere publică rectificarea bugetară prin care totalul cheltuielor scade de la 4,189 miliarde lei la 3,948 miliarde lei, capitolele cele mai afectate de aceste tăieri fiind „Protecția mediului” și „Transportul” public. Sume consistente...
15 octombrie, 2015
UPDATE: Autoritatea federală pentru transport auto din Germania a aprobat joi planul de măsuri transmis săptămâna trecută de Volkswagen, care se obligă să remedieze problema care a generat în septembrie scandalul testelor de poluare falsificate cu ajutorul unui...
15 octombrie, 2015
În vreme ce oficiali ai apărării din SUA şi Rusia vorbesc, potrivit BBC, de „progrese” înregistrate în discuţiile tehnice vizând securitatea aeriană a spaţiului sirian, războiul declaraţiilor politice se înteţeşte. Oficiali ai ministerului Apărării de la Moscova au...
15 octombrie, 2015
Parlamentul European (PE) i-a suspendat imunitatea eurodeputatului Bela Kovacs din cadrul (Jobbik, extremă dreapta), în urma solicitării autorităţilor ungare, care-l suspectează că a spionat instituţiile europene în favoarea Rusiei, relatează MTI. Eurodeputaţii au adoptat măsura miercuri printr-un vot...
15 octombrie, 2015
Lukoil, PanAtlantic și Romgaz au descoperit pe platforma continentală a României, în Perimetrul  EX30 Trident, un zăcământ de gaze naturale ce poate depăși 30 de miliarde de metri cubi, a anunțat miercuri compania română. Zăcământul a fost identificat...
15 octombrie, 2015
Adjunctul Poliției Capitalei, Roberto Ababei, a fost reținut de DNA și va fi prezentat joi cu cerere de mandat de arestare preventivă, fiind suspectat că ar fi luat de la doi oamei de afaceri o mită de aproximativ...
15 octombrie, 2015
Guvernul a aprobat miercuri un proiect de lege prin care sunt modificate sau completate reglementările referitoare la imigranți, pentru a adapta procedurile nu doar standardelor europene, ci noii relități determinate de criza refugiaților. În primul rând, legea crește sumele...
14 octombrie, 2015
Guvernul a aprobat miercuri o hotărâre prin care sunt desecretizate acte ce nu mai prezintă niciun pericol pentru securitatea națională și apărarea națională, și trece la un nivel de protecție inferior alte două de documente ale MAE și...
14 octombrie, 2015
În ciuda progreselor înregistrate de economie, veniturile în creştere ale populaţiei sunt, în mare măsură, suficiente doar pentru acoperirea nevoilor de zi cu zi, reiese din cel mai recent studiu al GfK cu privire la Climatul de Consum pentru...
14 octombrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: