Cât costă aderarea Ucrainei la UE. Și care sunt marile avantajele ale integrării ei
Aderarea Ucrainei la UE va pune o presiune imensă asupra politicii de coeziune a blocului comunitar, adică asupra fondurilor care circulă de la regiunile mai

Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței în România a Comisiei Europene, și-a anunțat joi retragerea de pe lista propusă de coaliția de guvernare pentru Parlamentul European. Într-un
Guvernul a aprobat în ședința de joi modificările legislative necesare pentru ca persoanele ce au părăsit țara pentru a scăpa de pedepsele penale să deconteze
Președintele Klaus Iohannis le-a declarat jurnaliștilor joi, înaintea participării la summitul Consiliului European, că a avut ”discuții foarte bune” cu aliații din NATO despre candidatura
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut miercuri liderilor mondiali ca o ordine internaţională bazată pe reguli să „funcţioneze din nou”, iar pentru ca pacea să
Piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 10,1% în luna februarie 2024, toate pieţele principale înregistrând creşteri solide, conform Asociaţiei Constructorilor Europeni