Europa & Lumea

Comisia specială constituită de parlamentului polonez şi-a finalizat raportul referitor la pagubele provocate Poloniei de către Germania nazistă în cel de-al Doilea Război Mondial, însă documentul va rămâne deocamdată secret, transmite marţi DPA. Șeful comisiei, Arkadiusz Mularczyk (foto),...
5 mai, 2020
România a anunțat că va contribui cu 200.000 de euro la efortul global de descoperire și dezvoltare a unui vaccin, a unor teste şi tratamente împotriva noului coronavirus. Anunțul, transmite Digi24, a fost făcut de ministrul sănătății, Nelu...
5 mai, 2020
Majoritatea ţărilor europene au depăşit perioada de vârf a epidemiei noului coronavirus, cu excepţia a cinci ţări – Marea Britanie, Polonia, România, Bulgaria şi Suedia – a declarat Andrea Ammon, directoarea Centrului European de Prevenţia şi Controlul Bolilor...
4 mai, 2020
Marea Britanie și Statele Unite încep marți negocierile pentru un acord comercial. Demersul apare într-un moment în care autoritățile europene își exprimă nemulțumirea față de stadiul în care se află negocierile similare ale Marii Britanii cu UE. Potrivit...
4 mai, 2020
Aplicația “StopCOVID” pentru pentru urmărirea contactelor persoanelor infectate cu noul coronavirus, susținută de stat, va fi testată în Franța, începând cu 11 mai, când începe relaxarea restricţiilor, a anunţat duminică ministrul pentru Afaceri Digitale, Cedric O, scrie Reuters....
4 mai, 2020
Membri ai conducerii SPD, partid de guvenământ în Germania, cer eliberarea țării de armele nucleare americane. ”Armele nucleare aflate pe teritoriul Germaniei nu întăresc securitatea țării, din contră. A venit vremea ca Germania să excludă găzduirea acestui tip...
4 mai, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: