UE analizează starea relației cu China și pregătește o poziție mai dură în relația cu Beijing
UE ar trebui să privească China în primul rând ca un concurent, însă cu zone limitate de potențială confruntare. Indicația a fost transmisă miniștrilor de

Pe măsură ce cursa globală pentru aprovizionarea cu litiu se întețește, companiile din China și din Rusia domină competiția pentru deblocarea vastului potențial minier al
NATO începe luni Steadfast Noon, un exercițiu anual de verificare a arsenalului său nuclear, la care participă anul acesta 60 de aeronave din 14 țări.
Soluția de ultimă instanță în cazul unei crize alimentare apocaliptice, dar și de amploare mai redusă ar putea fi Svalbard Global Seed Vault (Seiful Apocalipsei),
„Poziția Taiwanului este fermă: nu vom face nici un compromis privind democrația și libertate”, spune un comunicat al biroului președinției Republicii Chinei (numele oficial al
Bruxelles-ul vizează obținerea de puteri mai mari pentru a împinge acordurile comerciale ale UE ”peste linia de sosire”, fără a fi nevoie să consulte aproape