La obiect

În primul trimestru al acestui an, pensia medie lunară s-a majorat cu 4,8% în termeni nominali și cu 3,8% în termeni reali față de perioada similară a anului trecut. Creșteri peste medie au înregistrat pensiile anticipate (+6,6% nominal...
14 septembrie, 2014
Consiliul Fiscal a dat publicităţii, vineri, 12 septembrie, Raportul anual pentru anul 2013, document care analizează derularea politicii fiscal-bugetare din anul precedent (prin comparație cu cea aprobată prin strategia fiscal-bugetară şi bugetul anual), care oferă o perspectivă asupra...
12 septembrie, 2014
Poate părea o ironie a destinului său politic, pe care şi l-a visat mereu pacifist şi reformator, dar miza crizei majore din Orientul Mijlociu atinge, în fapt, esenţa mandatului lui Obama. Nu proiectul asigurărilor de sănătate, ci eliminarea...
12 septembrie, 2014
Reprezentanţii Guvernului şi cei ai BNR pleacă săptămâna viitoare la Bruxelles pentru ”discuţii tehnice” cu Troica FMI, CE şi Banca Mondială. Purtătorul de cuvânt al comisarului pentru afaceri economice, Simon O’Connor, a declarat joi pentru cursdeguvernare.ro că întâlnirea...
11 septembrie, 2014
Numbeo.com  și-a propus să centralizeze și să compare nivelul prețurilor la cele mai importante produse, veniturile bănești și puterea de cumpărare din cele mai mari orașe ale țărilor lumii. Asta pe baza datelor furnizate de un număr relativ...
11 septembrie, 2014
Avem practic stagnare economică în economiile cele mai mari din zona euro. În numeroase ţări din Uniune cererea de credite este limitată şi, adesea, parcă nesenzitivă la scăderea dobânzilor. Deci nu avem de-a face numai cu un credit-crunch...
11 septembrie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: