Letonia, trei luni de stare de urgență sanitară
Din cauza creşterii bruşte a numărului de infectări cu noul coronavirus până la niveluri record, Letonia a declarat luni stare de urgenţă sanitară pentru trei

Datele publicate joi de BERD prognozează o creștere de 7,2% a evoluției economice a României anul acesta, în creștere față de estimările din iunie (6%),
Conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS), ponderea înregistrărilor noi de autoturisme importate second-hand a fost de 72,2% din totalul înmatriculărilor de
Vladimir Putin a declarat, miercuri, că forțele navale rusești vor fi dotate anul viitor cu racheta hipersonică autohtonă Zircon, scrie Reuters citat de Agerpres. Această
Societatea Energetică Electrica SA a semnat un acord de finanţare în valoare de 750 milioane lei pentru dezvoltarea de proiecte în sectorul producţiei de energie
Conform raportului Euromonitor, România se află pe locul 28 din 99 de ţări în ceea ce priveşte sustenabilitatea turismului, scrie Agerpres. „Pe măsură ce turismul