LIVE – Summitul NATO de la Vilnius, decizii cu ochii pe un război adevărat
Prima zi a summit-ului NATO de la Vilnius s-a încheiat oficial cu una dintre cele mai dificile decizii ale alianței: viitorul relației cu Ucraina. În

Podul peste Dunăre care leagă Brăila de Tulcea, una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură realizate vreodată în România, a fost inaugurat joi, după
Directorul SRI Eduard cHellvig și-a anunțat luni demisia din funcție. Anunțul a fost făcut cu ocazia prezentării unei informări legate de trimiterea la Parlament a
Deficitul bugetar în primele luni ale anului 2023 a crescut la 37 miliarde lei, reprezentând 2,32% din PIB față de 21 miliarde lei (1,48% din
Legea pensiilor speciale a fost votată miercuri de Senat, astfel încât ea pleacă spre promulgare, după care va fi trimisă la Bruxelles pentru evaluarea Comisiei
Coaliția a demarat luni ultima săptămână din actuala sesiune parlamentară cu o procedură pe repede înainte pentru adoptarea pachetului de proiecte privind pensiile speciale și