Just Business

O interfață între Economie și viața afacerilor

1 august, 2025

Tendința de îmbunătățire a indicelui BCR PMI (Purchasing Managers Index) privind industria prelucrătoare din România a fost frânată în iulie de măsurile de consolidare fiscală anunțate și de cererea externă mai slabă, potrivit celui mai recent sondaj în rândul managerilor din industrie, publicat vineri de BCR.

Indicele PMI a rămas astfel în teritoriu contracționist pentru a 13-a lună consecutivă și a scăzut ușor la valoarea de 48,4 de puncte, comparativ cu 48,7 puncte în luna precedentă, care marcase un maxim al ultimului an.


”Cu o valoare care rămâne sub 50,0 puncte, PMI continuă să indice o contracție (a industriei)”, comentează Ciprian Dascălu, economistul șef al BCR.

Toate componentele au avut o contribuție direcțională negativă, cu excepția stocurilor, cel mai probabil grație faptului că producătorii și-au constituit stocuri înaintea creșterilor de accize și ale cotelor de TVA.

Șanse slabe de revenire în a doua jumătate a anului – Industria ar putea înregistra al treilea an consecutiv de contracție

”Producția (industrială) a continuat să se contracte pentru a paisprezecea lună consecutiv, deși ritmul de scădere a fost mai redus decât media istorică. Contracția comenzilor noi a fost determinată în principal de cererea internă mai slabă pentru a treia lună consecutiv, în timp ce cererea externă s-a deteriorat și ea, în mod neașteptat. Imaginea generală sumbră a fost completată de reducerea continuă a numărului de angajați, deși aceasta a fost legată mai ales de plecări voluntare”, adaugă Dascălu.

Potrivit acestuia, cererea slabă este o problemă pentru sectorul industrial românesc încă din luna iulie a anului trecut și, având în vedere că nu pare să existe o îmbunătățire reală în această privință – mai ales că comenzile pentru export s-au contractat în ritm accelerat în ultimele trei luni – nu există mari speranțe pentru o redresare semnificativă a industriei prelucrătoare în acest an.


În Germania, de care industria românească este puternic legată, PMI-ul pentru industria prelucrătoare (HCOB) a crescut în iulie la 49,2 de puncte – un maxim al ultimilor 36 de luni – dar a fost sub așteptări. În zona euro, indicatorul PMI a urcat la 49,8 de puncte în iulie, de la 49,5 în iunie, atingând cel mai înalt nivel din ultimii trei ani.

Datele pe primele 4 luni din 2025 arată o contracție de 5,3% a industriei prelucrătoare

”Producția industrială a avut o performanță dezamăgitoare, iar șansele de creștere în 2025 sunt destul de reduse. A doua jumătate a anului trebuie să fie foarte puternică pentru a evita al treilea an consecutiv de contracție. Investițiile semnificative în securitatea UE, împreună cu stimulentele fiscale de amploare aprobate în Germania pentru infrastructură și apărare ar putea stimula producția industrială europeană. Deși incertitudinea rămâne ridicată, România este expusă doar indirect tarifelor impuse de SUA, prin lanțurile de aprovizionare din industria auto germană”, mai explică Ciprian Dascălu.

Potrivit sondajului BCR, în luna iulie, modificările fiscale au fost invocate de firme drept cauză pentru prudență, în condițiile în care comenzile noi au fost din nou mai scăzute. În același timp, comenzile noi pentru export s-au redus în cel mai rapid ritm din ultimele trei luni.

Posibil punct de inflexiune după trecerea măsurilor fiscale – Claritatea va ajuta mediul de business

”Așteptările privind afacerile viitoare în rândul firmelor industriale din România au scăzut în iulie la cel mai jos nivel de la debutul sondajului (iulie 2023), deși moralul general s-a menținut relativ optimist, susținut de speranțele legate de investițiile finanțate din fonduri europene. Odată cu eliminarea incertitudinilor fiscale din ultimul an, este posibil să asistăm la un punct de inflexiune în încrederea în afaceri”, mai comentează economistul șef al BCR.


Acesta adaugă că prețurile inputurilor au continuat să crească în iulie, deși în cel mai lent ritm de la lansarea sondajului, rata inflației decelerând pentru a cincea lună consecutiv. O parte din creșterea costurilor a fost transferată clienților, dar ritmul de creștere a prețurilor de producție s-a redus, de asemenea.

(Citește și: ”Industria – o veste bună și una rea: a crescut în luna mai în termeni anuali; dar ca urmare a efectului de bază. Încă nu am ajuns la nivelul de dinainte de pandemie”)

***

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: