Vladimir Ionescu

Procurorii new-yorkezi au cerut luni judecătorului retragerea acuzațiilor care fuseseră formulate de ei față de Dominique Strauss-Kahn, pentru presupusa agresiune sexuală împotriva cameristei Nafissatou Diallo, a anunțat Reuters. Recomandarea pentru retragerea acuzațiilor a fost depusă la grefa instanţei...
23 august, 2011
Coaliţia de guvernare ordonat Guvernului să reia procedurile pentru formarea noului minister din luna septembrie, odată cu revenirea parlamentului din vacanţă. Cursdeguvernare.ro a obținut cele două propuneri care se află în acest moment pe masa premierului Emil Boc,...
22 august, 2011
Cancelarul german, Angela Merkel, s-a pronunţat, din nou, împotriva emiterii unor obligaţiuni comune ale zonei euro. Într-un interviu acordat ZDF şi preluat de Bloobmerg, Merkel a argumentat că politicienii nu trebuie să permită pieţelor financiare să dicteze şi...
22 august, 2011
PDL şi PSD au câştigat câte un post de deputat, în urma alegerilor parţiale care au avut loc duminică, în două colegii din judeţele Maramureş, respectiv Neamţ. Astfel, democrat-liberalul Adrian Rădulescu a câştigat colegiul din judeţul Neamţ, în...
22 august, 2011
Consilierul prezidenţial pe probleme etnice, Peter Eckstein-Kovacs, a semnat, duminică, o petiţie, care cere Ministerului Culturii retragerea certificatului de descărcare arheologică privind masivul Cârnic, obţinut de proiectul minier de la Roşia Montană. Petiţia a fost deschisă de organizaţia...
22 august, 2011
Insurgenţii libieni au ajuns în Piaţa Verde, locul tradiţional de reuniune a susţinătorilor regimului condus de colonelul Muammar Gaddafi, situat în centrul capitalei Tripoli, conform imaginilor difuzate în noaptea de duminică spre luni la postul de televiziune Sky...
22 august, 2011

Ministerul banilor gratuiţi: Între varianta bulgară pentru Vătafu sau Orban şi modelul polonez pentru Udrea

Coaliţia de guvernare ordonat Guvernului să reia procedurile pentru formarea noului minister din luna septembrie, odată cu revenirea parlamentului din vacanţă. Cursdeguvernare.ro a obținut cele două propuneri care se află în acest moment pe masa premierului Emil Boc, elaborate de Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE) al Guvernului, prin care se prezintă modelul bulgar şi modelul polonez al gestionării fondurilor structurale şi de coeziune

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: