Fondul Proprietatea blochează 14% din acţiunile deţinute de statul român
Administratorul Fondului Proprietatea (FP), compania Franklin Templeton, va bloca 14% din acţiunile deţinute de statul român la FP, totalizând peste 372 de milioane de lei,

Eventualele alegeri comasate parlamentare şi locale vor putea avea loc doar la sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie 2012, potrivit actualelor prevederi constituţionale, a
Fostul cancelar Helmut Kohl a criticat dur, intr-un interviu acordat publicaţiei „Internationale Politik”, actuala politică externă a Germaniei, scrie Die Welt. „Unde se află astăzi
In PDL, discuţia privind organizarea alegerilor de anul viitor merge mai departe decât simpla comasare a localelor cu prezidenţialele. Potrivit blogului personal, europarlamentarul Cristian Preda
Judecătorul Tribunalului din New York a decis marţi retragerea acuzaţiilor la adresa fostului director FMI Dominique Strauss-Kahn. Acuzaţiile împotriva lui Strauss-Kahn se refereau la agresiune
„Liberalizarea preţului la gaze naturale pentru producţia din ţară trebuia corelată cu încetarea restricţiei de majorare a redevendeţei, pentru că nu poţi să majorezi redevenţa