Sarkozy, sătul de criticile lui Cameron: Aţi pierdut o bună ocazie să tăceţi!
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, l-a criticat dur pe premierul britanic, David Cameron, la summitul UE de duminică, declarând că acesta „a pierdut o bună ocazie

Grecia are nevoie de cel puțin 252 de miliarde de euro până în anul 2020, pentru a fi salvată de la colapsul economic, iar actualul
Europarlamentarul onica Macovei, fost ministru al Justţiei şi actualmente membru în Comisia de libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European, a adresat duminică,
EUROSTAT a retras rezerva asupra datelor transmise de România la notificarea din aprilie 2011, conform comunicatului oficial publicat astăzi 21 octombrie, confirmând că la notificarea
Președintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, într-un interviu acordat Mediafax, că opțiunea sa de a candida la alegrile prezidențiale din 2014 rămâne deschisă, și a
Preşedintele Traian Băsescu le-a trimis, joi, o scrisoare preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Mircea Geoană şi Roberta Anastase, prin care le cere adoptarea „cât mai