Vladimir Ionescu

Problemele economice provocate de criza datoriilor din zona euro vor fi rezolvate în doi sau trei ani, a declarat sâmbătă, la Beijing, Klaus Regling, directorul Instrumentului european de stabilitate financiară (FESF), informează AFP, citată de Agerpres. Aceste declaraţii,...
29 octombrie, 2011
Detalii de la summitul crucial de miercurea trecută, când liderii europeni au reuşit să cadă de acord asupra unui plan de salvare a Greciei şi asupra unui pas mare de ieşire din criza datoriilor, încep să apară în...
29 octombrie, 2011
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, pleacă luni în Statele Unite, pentru o vizită de lucru de cinci zile, potrivit unui comuncat al Camerei superioare. Vizita senatorului social-democrat la Washington și New York va avea printre principalele teme încluderea României...
29 octombrie, 2011
Presa elenă pare să se fi dezlănţuit, chiar a doua zi după închierea summituluui UE, pe cei pe care-i consideră vinovaţi de politica de austeritate impusă guvernului de la Atena – potrivit Daily Mail. Publicaţia britanică publică două...
28 octombrie, 2011
Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a recunoscut că membrii Guvernului primesc indicaţii directe de la guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, pentru a lua măsuri în domeniul pieţelor financiare. ”E o plăcere să vii la Banca Naţională, e o...
28 octombrie, 2011
”Văd foarte mulţi jurnalişti-economişti, aşa-zişi economişti, că acum au căşunat pe CAS că e prea mare. Sunt de acord. Într-o ţară în care avem mai mulţi pensionari decât salariaţi, nu a existat altă soluţie, dar putem compensa. Reducem...
28 octombrie, 2011

Grecii, furioşi pe „nazista” Merkel

Presa elenă pare să se fi dezlănţuit, chiar a doua zi după închierea summituluui UE, pe cei pe care-i consideră vinovaţi de politica de austeritate

Băsescu, despre 2012: 2,4% deficit, legea asigurărilor sociale prin asumarea răspunderii, remaniere după votul bugetului

”Văd foarte mulţi jurnalişti-economişti, aşa-zişi economişti, că acum au căşunat pe CAS că e prea mare. Sunt de acord. Într-o ţară în care avem mai mulţi pensionari decât salariaţi, nu a existat altă soluţie, dar putem compensa. Reducem CAS-ul şi mărim taxele acolo unde avem taxe foarte mici, pe proprietate, ridicăm cota unică, o menţinem unică dar o facem 24%. Aş vrea să nu-i mai văd, cu ochii umezi

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: