Vladimir Ionescu

Coaliția a ajuns marți la consens pentru reforma administraţiei – cu eliminarea a 10% din posturile ocupate -, după ce analizele privind finanțele țării au arătat că bugetul pentru 2026 nu se poate încadra altfel în ținta de...
29 octombrie, 2025
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a cerut, marţi seară, retragerea nominalizării Oanei Gheorghiu pentru funcţia de vicepremier, „pentru a evita să compromitem relaţia cu Statele Unite ale Americii şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil...
29 octombrie, 2025
România si Aliatii au fost informaţi de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa, a anunțat miercuri MApN. Decizia vizează şi forţe aflate la baza de la Mihail Kogălniceanu, însă aproximativ o mie de militari americani...
29 octombrie, 2025
Lista problemelor pe care partidele coaliției de guvernare nu reușesc să ajungă la consens crește – în ședința de marți a liderilor celor patru formațiuni, premierul a respins propunerea PSD de a se constitui un grup de lucru...
28 octombrie, 2025
Colectarea de textile din România se ridică la 0,5 – 0,7 kilograme pe an, pe cap de locuitor, în condițiile în care trăim într-o perioadă în care costurile de fabricație ale produselor asiatice sunt mai reduse decât costurile...
28 octombrie, 2025
Modificarea OUG 52/2025, care a provocat scandal în coaliţie și i-a revoltat pe primari din cauza schimbărilor aduse cadrului aplicabil angajamentelor şi cheltuielilor bugetare la categoria ”Bunuri şi servicii”, a fost aprobată în ședința de luni a Guvernului....
28 octombrie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: