Vladimir Ionescu

Consiliul Național de Etică din cadrul Ministerului Educației și Cercetării a dat joi, un verdict în ce privește acuzațiile de plagiat care i-au fost aduse premierului Victor Ponta referitor la lucrarea sa de doctorat. Potrivit deciziei, lucrarea de...
19 iulie, 2012
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Jugănaru Anne-Rose-Marie, Tiugea George-Vadim – asistenţi ai europarlamentarului Adrian Severin şi Jugănaru Mihail-Răducu, asociat al mai multor firme. Anne Jugănaru este directorul executiv al Institutului Social Democrat Ovidiu...
19 iulie, 2012
Traficul pe autostrada Bucureşti-Ploieşti (A3) s-a deschis joi, cu excepţia ieşirii spre Snagov în cazul căreia lucrările vor fi finalizate miercuri, dar Guvernul își menține decizia de a aplica penalităţi pentru depăşirea termenului de execuţie, a declarat premierul...
19 iulie, 2012
Guvernul Ponta a decis, miercuri, să returneze 107 milioane de lei primăriilor de la care a retras anterior bani din sumele care le fuseseră acordate de fostul Executiv Ungureanu. Cei 107,543 milioane de lei provin din Fondul de...
19 iulie, 2012
Guvernul a hotărât miercuri să scoată temporar 810 milioane de lei din Trezorerie pentru a asigura fluxul de bani pentru plățile interne în cadrul Programului Operațional Regional. Banii, care provin din vărsăminte din privatizare, sunt alocați Ministerului Dezvoltării...
19 iulie, 2012
Parlamentul a decis să mandateze Guvernul să stabilească intervalul orar în care se desfășoară referendumurile la nivel național, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri. Proiectul de modificare a Legii 3/2000 a fost adoptat de Camera Deputaților ca...
18 iulie, 2012

Oficial / Consiliul Național de Etică din Ministerul Educației: Victor Ponta NU a plagiat

Consiliul Național de Etică din cadrul Ministerului Educației și Cercetării a dat joi, un verdict în ce privește acuzațiile de plagiat care i-au fost aduse premierului Victor Ponta referitor la lucrarea sa de doctorat.

Potrivit deciziei, lucrarea de doctorat premierului Nu este, potrivit legislației din 2003 (anul susținerii tezei) plagiată.

”Titlul de doctor in Stiinte Juridice, domeniul Drept, a fost obtinut de

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: