Vladimir Ionescu

România va realiza cu fonduri UE un sistem de inventariere, măsurare şi monitorizare a calităţii serviciilor publice, realizat cu fonduri UE. „Scopul realizării unui astfel de sistem este de a avea, la nivelul întregii ţări, un nivel minim...
18 august, 2016
Rata anuală a inflației în zona euro a fost de 0,2% în luna iulie 2016, o ușoară accelerare după ce în luna iunie prețurile de consum în zona euro au înregistrat o creștere anuală de 0,1%, arată Eurostat....
18 august, 2016
Piața auto a crescut cu 14,8%, la 75.869 unități, în primele 7 luni din acest an, comparativ cu perioada similară a anului precedent, potrivit unui comunicat al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA). „Cu un volum al vânzărilor...
18 august, 2016
Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a declarat miercuri că propunerea unui program de pregătire militară voluntară pentru tineri este o idee bună și ar putea fi o soluție pentru crearea rezervei voluntare a Armatei. Programul scurt de pregătire militară...
17 august, 2016
Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) și Asociația Magistraților din România îi cer premierului, printr-o scrisoare deschisă, retragerea proiectului privind reinventarierea și desecretizarea arhivei fostului Serviciu Independent pentru Protecție și Anticorupție (SIPA). SIPA, serviciul secret al Justiției, a...
17 august, 2016
Preşedintele Klaus Iohannis a plecat miercuri în Germania, unde va sta șapte zile, anunță Administrația Prezidențială. Deplasarea este privată, mai spune Cotroceniul, care atrage atenția că șeful statului nu are concediu și își exercită mandatul oriunde se află....
17 august, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: