Premierul Grindeanu l-a demis pe vicepreședintele ANAF
Premierul Sorin Grindeanu a semnat luni decizia de eliberare a lui Dorel Fronea (foto) din funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Decizia

România pierde 1 miliard de euro în domeniul transporturilor, bani care ar fi putut fi cheltuiți în exercițiul financiar 2007-2013, afirmă comisarul european pentru politică
Un medic primar de la Cabinetul Teritorial de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Sinaia a fost trimis în judecată pentru 185 de
Premierul Sorin Grindeanu se întâlnește marți, la Viena, cu cancelarul Christian Kern, în cadrul unei vizite pe care o efectuează în Austria. Potrivit unui comunicat
Grupul BCR a dat publicității rezultatele financiare consolidate realizate în primul trimestru al anului 2017. Potrivit unui comunicat de presă, repere comerciale şi financiare în
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, într-un interviu difuzat luni de caleaeuropeana.ro, că ar fi bine să se înţeleagă Guvernul cu Banca Naţională a României (BNR)