Victor Bratu

Pieţele financiare ar putea fi prea optimiste în privinţa perspectivelor zonei euro, unde îndatorarea şi şomajul la cote ridicate, precum şi inflaţia redusă, ar putea afecta creşterea economică, a avertizat directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde. Europa...
21 iulie, 2014
Pe fondul deteriorării continue a relaţiilor dintre Moscova şi Washington, Rusiei redeschide o importantă fostă bază sovietică de spionaj amplasată pe teritoriul Cubei. Potrivit cotidianului americn The Guardian, înţelegerea privind redeschiderea bazei din Lourdes, localitate situată la sud...
18 iulie, 2014
Mediul de afaceri este, în principiu, de acord cu reducerea CAS, dar este îngrijorat ce s-ar întampla dacă măsura va avea ca efect majorarea deficitului şi dacă această majorare ar fi acoperită prin creşterea taxelor, a declarat, joi,...
17 iulie, 2014
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA organizează săptămâna viitoare 8 licitaţii publice pentru închirierea a peste 1.000 de spaţii comerciale şi terenuri, în suprafaţă totală de aproape 390.000 de metri pătraţi. Licitaţiile sunt programate pentru 22 iulie...
17 iulie, 2014
Reprezentanţii investitorilor consideră că retragerea de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice a proiectelor Codului Fiscal şi a celui de Procedură Fiscală fără consultarea mediului de afaceri, generează suspiciuni serioase cu privire la conţinutul final al acestor documente. “Coaliţia...
17 iulie, 2014
Consiliul Permanent al UDMR a decis joi că preşedintele Kelemen Hunor va fi candidatul Uniunii la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Consiliul a mai decis ca senatorul Rozalia Biro (foto) să fie desemnată pentru poziţiile guvernamentale de ministru al...
17 iulie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: