CFR SA – încă un Consiliu de Administrație, al doilea pe anul 2014
Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de la CFR SA a numit luni un nou Consiliu de Administraţie, după ce vineri, 17 ianuarie, doi dintre membri

Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de lege prin care stabileşte condiţiile în care o tranzacţie sau chiar o serie de tranzacţii pot fi considerate
Preşedintele Traian Băsescu se află, de azi şi până marţi, în vizite de stat în Israel şi Teritoriile Palestiniene, în cursul cărora are programate întrevederi
Și ultima numire a managementului de la CFR SA începe cu o controversă. Inspecţia judiciară a CSM verifică o eventuală incompatibilitate în cazul numirii secretarului de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura (foto) în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al CFR SA.E vorba de incompatibilitatea în care, potrivit legii, se află un magistrat în momentul în care
Prezent joi în studiourile televiziunii Digi24, directorul SIE, Teodor Meleșcanu, a exprimat disponibilitaea pentru o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale, caracterizând actuala sa poziție oficială
Noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al CFR SA este Ovidiu Puţura, secretar de stat în Ministerul Justiţiei. Adunarea Generală a Acţionarilor CNCF CFR SA