Razvan Diaconu

Statele Unite l-au ucis pe egipteanul Ayman al-Zawahiri, liderul reţelei teroriste Al-Qaida, într-o „operaţiune antiteroristă” desfășurată în weekend în Afganistan, a anunțat luni un înalt responsabil al administraţiei americane, potrivit CNN. „Operaţiunea a fost reuşită şi nu a...
2 august, 2022
ANAF a publicat luni un proiect de Ordin prin intermediul căruia vrea să prelungească perioada de grație pentru raportarea SAF-T. Implementarea SAF-T (Standard Audit File for Taxation – Fișierul Standard de Audit pentru Taxe) face parte din procesul...
1 august, 2022
Un număr de 18,15 milioane de persoane s-au înregistrat până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare. Potrivit INS, cifra reprezintă 95,4% din populația rezidentă estimată a României la 1 decembrie 2021. Recensământul populației ar...
1 august, 2022
Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev (foto), a stabilit luni că la data de 2 octombrie vor avea loc alegeri anticipate în Bulgaria, anunță Reuters. Este al patrulea scrutin parlamentar organizat de Sofia în mai puţin de doi ani. Alegerile...
1 august, 2022
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii a semnat luni contractul pentru execuția lotului 3 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, între Cornetu și Tigveni (37 km). Este, potrivit ministrului Sorin Grindeanu, cel mai mare contract pentru o autostradă din...
1 august, 2022
Prima navă încărcată cu cereale ucrainene a plecat luni din portul Odesa, conform acordului semnat la Istanbul, a anunţat Ministerul turc al Apărării, citat de CNN TÜRK. Nava cargo Razoni sub pavilion Sierra Leone, care este încărcată cu...
1 august, 2022

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: