Ultimatum adresat Președinției și Guvernului de către Gabriel Resources
Compania Gabriel Resources a anunțat marți că a trimis Preşedinţiei şi premierului o notificare prin care cere autorităţilor române să se angajeze într-un proces de

PNL a cerut luni convocarea în sesiune de urgenţă a Parlamentului pentru adoptarea Legii insolvenţei persoanei fizice. Solicitarea va fi analizată marți de conducerea Parlamentului,
Banca Mondială (BM) anticipează pentru acest an o creştere de 2,9% a economiei României, cu 0,3 puncte procentuale sub estimarea din iunie anul trecut, potrivit
PNL a adresat, duminică, o scrisoare Avocatului Poporului în care îi cere să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.94/2014, privind
Parisul s-a transformat, simbolic, duminică, în capitală mondială a luptei împotriva terorismului- peste un milion de persoane, între care şefi de state şi premieri, au
ING a făcut în 2014 cele mai exacte estimări la nivel mondial referitoare la cotaţiile valutare, cu prognoze mai pesimiste pentru euro decât restul analiştilor,