Razvan Diaconu

Corpul de control al prim-ministrului a început miercuri analiza activității a CNAIR, în contextul numeroaselor defecțiuni depistate pe tronsoanele terminate (chiar dacă nu recepționate) și al întârzierii unor lucrări. Premierul a declarat la Digi24 că șefii de la...
11 ianuarie, 2018
Premierul Mihai Tudose a anunțat, miercuri seară, la Antena 3, că nu mai doreşte să mai lucreze cu ministrul de Interne Carmen Dan pentru că l-a ”minţit”. Premierul a spus că a discutat cu ministrul de Interne situația...
10 ianuarie, 2018
Plafonul alocat al garanțiilor care pot fi emise pentru anul 2018 în cadrul programului ”Prima casă” însumează 2 mld. lei, potrivit unei Hotărâri aprobată în ședința demiercuri a Guvernului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, actul normativ adoptat miercuri...
10 ianuarie, 2018
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, anunță că negocierile cu General Dynamics pentru achiziţia de transportoare blindate au intrat în fază finală, precizând că MApN a încercat obţinerea unui preţ cât mai bun. „Suntem în faza finală a negocierii...
10 ianuarie, 2018
Preşedintele României a primit marţi la Palatul Cotroceni vizita delegaţiei OMV-Petrom, conduse de către Directorul General al Grupului OMV AG, Rainer Seele, anunță Administrația Prezidențială Potrivit comunicatului emis de instituție, în cadrul întrevederii, conducerea OMV AG a prezentat...
9 ianuarie, 2018
Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, pleacă de la conducerea companiei după aproape 12 ani, fiind unul din cei mai longevivi CEO din România. OMV Petrom...
9 ianuarie, 2018

Corpul de control al premierului, la CNAIR

Corpul de control al prim-ministrului a început miercuri analiza activității a CNAIR, în contextul numeroaselor defecțiuni depistate pe tronsoanele terminate (chiar dacă nu recepționate) și

Corpul de control al premierului, la CNAIR

Corpul de control al prim-ministrului a început miercuri analiza activității a CNAIR, în contextul numeroaselor defecțiuni depistate pe tronsoanele terminate (chiar dacă nu recepționate) și

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: