Razvan Diaconu

Președintele Klaus Iohannis a atacat luni la CCR legea privind susținerea crescătorilor de porci și păsări. Șeful statului reclamă faptul că actul normativ încalcă normele europene și prevederile constituționale în ceea ce privește condițiile de acordare a ajutoarelor...
7 mai, 2018
Vladimir Putin a depus luni, la Kremlin, jurământul pentru un nou mandat de șase ani în fruntea Rusiei. Primul act emis după depunerea jurământului a fost cel prin care l-a propus, din nou, în funcţia de premier pe...
7 mai, 2018
President Klaus Iohannis announced on Wednesday that he is referring to the Constitutional Court of Romania the Parliament’s amendments to the three laws on the judiciary. He will also refer to the Venice Commission and publicly asked the...
7 mai, 2018
Dosarul ”Microfonul”, care privea dispozitivul de înregistrare pe care ministrul de Interne, Carmen Dan, susținea că l-ar fi găsit în locuința sa, a fost închis de Parchetul ICCJ, anunță Agerpres, care citează surse judiciare. Procurorii Parchetului General au...
4 mai, 2018
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale, vineri, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Şeful statului anunţa, miercuri, că trimite la Curtea Constituţională întregul pachet al legilor justiţiei şi...
4 mai, 2018
Preşedintele Klaus Iohannis participă vineri la reuniunea informală la nivel de şef de stat Bulgaria – Austria – România, care se desfăşoară la Ruse, în Bulgaria, transmite Administraţia Prezidenţială. Comunicatul precizează că discuţiile se vor axa pe agenda...
4 mai, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: