Newsroom

În  vederea fluidizării controalelor, Marea Britanie și Armenia au aderat vineri la sistemul european al certificatelor sanitare Covid-19, scrie News.ro. Acest lucru a devenit posibil după ce Comisia Europeană (CE) a luat mai multe decizii potrivit cărora certificatele...
29 octombrie, 2021
Rapelul persoanelor imunizate cu Johnson & Johnson trebuie făcut cu un vaccin pe bază de ARN mesager, respectiv Pfizer sau Moderna, declară Valeriu Gheorghiță, citat de News.ro. ”Pentru susţinerea ritmului de vaccinare şi atingerea indicelui de imunizare necesar...
29 octombrie, 2021
Simona Tudor, manager HR la EY România, aduce lămuriri cu privire la plata concediilor medicale ale salariaților aflați în carantină, care vor fi onorate şi în cazul în care ele se vor suprapune de-a lungul perioadei prevăzute de...
29 octombrie, 2021
Ministerul educației a emis vineri un comunicat  prin care anunță că 66%, din totalul celor 444 de angajaţi în aparatul central  al ministerului, sunt vaccinați împotriva Covid-19. „Potrivit datelor centralizate la nivelul instituţiei, rata generală de vaccinare a...
29 octombrie, 2021
Sediul central al Deutsche Welle de la Bonn a anunțat vineri că autorităţile din Belarus au blocat accesul la site, relatează DPA. Conţinutul său în 32 de limbi nu a putut fi accesat în acest stat est-european. Și...
29 octombrie, 2021
Datele preliminare publicate vineri de Eurostat atestă că economia zonei  euro a înregistrat în trimestrul lll cel mai rapid ritm de creştere într-un an, transmite Reuters, preluat de Agerpres. Conform datelor preliminare, Produsul Intern Brut al celor 19...
29 octombrie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: