Iulian Soare

Anul trecut, statele membre au depus la Oficiul UE de Proprietate Intelectuală (EUIPO) 89.420 cereri de protejare a mărcii  – un număr de 4 ori mai mare decât de la mijlocul anilor 1990, potrivit unui comunicat transmis de...
25 aprilie, 2016
Președintele Barack Obama urmează să anunțe luni suplimentarea cu până la 250 de oameni a forțelor speciale americane ce acționează în Siria, în sprijinul forțelor locale care luptă împotriva Statului Islamic, anunță Reuters, care citează un consilier de...
25 aprilie, 2016
Preşedintele american Barack Obama se va afla duminică şi luni în Germania, în cadrul ultimei etape a turneului internaţional în cadrul căruia a vizitat, pe rând, Arabia Saudit şi Marea Britanie. Principalul mesaj transmis public de liderul SUA...
24 aprilie, 2016
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va cere Germaniei să se implice mai mult în misiunile de apărare a statelor membre NATO din estul Europei, potrivit unor surse citate de revista germană Der Spiegel. Printre statele în care ar urma...
24 aprilie, 2016
Publicația germană Handelsblatt  afirmă că producătorul auto Audi a creat în 1999 așa-numitul dispozitiv de ”invalidare” care reduce artificial emisiile de gaze, cu ani înainte ca Volkswagen să îl utilizeze pentru a păcăli testele asupra motoarelor diesel. Dezvăluirea...
20 aprilie, 2016
Președintele american Barack Obama a început marți un turneu de șase zile, care include Arabia Saudită, Marea Britanie și Germania, relatează AFP. Potrivit programului comunicat oficial, miercuri, președintele Obama are programată o întrevedere cu regele Salman al Arabiei...
20 aprilie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: