BCE: Inflația va scădea sub 2% până la sfârșitul lui 2022
Francois Villeroy de Galhau, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, a declarat că se aşteaptă ca rata inflaţiei în zona euro să crească în

Nu este suficient să ai o creștere economică mare – mai ales dacă ea este fie conjuncturală, fie bazată pe consum – pentru a fi
Irlanda a decis să sprijine reforma impozitului global pe profit, după ce a obținut o serie de concesii din partea Comisiei Europene, scrie Politico. Irlanda
Atragerea a 100% din finanțările pe care le poate accesa România în cadrul PNRR ar duce la o accelerare a creșterii economice cu un punct
PNRR cuprinde instrumente financiare pentru IMM-uri și companii mari în valoare de 1,25 miliarde de euro, granturi pentru transformarea digitală în valoare de 300 de
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis marți majorarea dobânzilor de politică monetară, un prim pas de a aduce sub control