BCE, mai reticentă în privința retragerii stimulentelor monetare decât Fed
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să reducă și mai mult stimulentele, dar în același timp a promis un sprijin monetar consistent în 2022,

Guvernul urmează să adopte în ședința de vineri o serie de măsuri fiscal-bugetare cu un impact bugetar estimat de aproape 88 de miliarde de lei,
Companiile din industria ospitalității ar putea beneficia și anul viitor de sprijin financiar din partea statul, drept compensație pentru scăderea afacerilor ca urmare a restricțiilor
Un număr de doar 49.550 de societăți comerciale din cele 606.995 înregistrate în acest moment în România au realizat cheltuieli cu sponsorizarea și au direcționat
Rezerva Federală (Fed) din Statele Unite plănuiește să oprească achizițiile de obligațiuni (QE) în martie, mai repede decât ținta anterioară (iunie), pregătindu-și astfel terenul pentru
Termenul până la care statul va acorda șomaj tehnic angajaților și profesioniștilor a căror locuri de muncă au fost afectate de măsurile de interzicere, suspendare