Uzinele Dacia își reiau complet activitatea din 4 mai
Automobile Dacia –Renault își va relua activitatea de producție în două etape, mai întâi din 21 aprilie cu 440 de salariaţi care se vor oferi

Încrederea analiştilor CFA® România în economie s-a prăbuşit în martie până la cel mai scăzut nivel din 2012 încoace, ca urmare a crizei coronavirus, iar
Vânzările de carburanţi ale OMV Petrom (SNP) au suferit „o scădere abruptă de peste 30%” spre finalul Trimestrului 1 din 2020, iar „rata de utilizare
Guvernul va adopta, miercuri, o nouă ordonanță militară în care se va dispune deschiderea obligatorie a piețelor agroalimentare, potrivit declarațiilor ministrului Agriculturii, Adrian Oros (foto),
Scăderea considerabilă a cererii, respectiv a consumului de energie electrică în economie, ca urmare a crizei coronavirus, îi pune în mare dificultate pe participanții la
Numărul de dizolvărilor înregistrate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) a crescut cu 3,13%, în primele două luni ale anului față de aceeați perioadă