Consumul de energie al economiei României s-a redus cu peste 3% în primele 2 luni din 2020
Consumul de energie al economiei României a scăzut cu 3,2%, în primele două luni ale anului, față de aceeași perioadă din anul 2019, până la

După 4 zile de dezbateri agresive, Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Rusia și ceilalți mari producători au convenit, duminică seara, să reducă producția cu
Criza coronavirusului Covid-19 ameninţă legumicultura şi funcţionarea industriei de procesare a producţiei de legume și scoate în evidență și mai mult ruptura deja existentă a
Papa Francisc a lansat un apel la liderii europeni pentru ca țările europene să-şi regăsească „spiritul concret de solidaritate”, care le-a „permis să-şi depăşească rivalităţile
Grupul de Comunmicare strategică (GCS) a raportat duminică, 12 aprilie, la ora 13, că pe teritoriul României erau confirmate 6.300 de cazuri de persoane infectate
România va trece în această primăvară prin trei încercări privind evaluarea sănătății sale financiare, trei agenții de rating urmând să-și publice evaluările în următoarele trei