Add Your Heading Text Here

10 septembrie, 2015

aArmamentul şi trupele ruseşti despre care se ştie că au ajuns în Siria pentru a ajuta regimul lui Bashar al-Assad par să fi ajuns după ce şi ultima garnizoană a armatei regulate siriene din provincia Ildib a fost cucerită de rebeli.

Pierderea bazei aeriene de la Abu Zuhour în favoarea miliţiilor jihadiste Jabhat al-Nusra, după un asediu care a durat 2 ani, este ultima înfrângere a armatei care este de partea preşedintelui Assad, armată care luptă deja de 5 ani în războiul civil declanşat în Siria.

Potrivit Reuters, şeful statului sirian a recunoscut această înfângere, afirmând că armata a fost nevoită să se retragă pentru a apăra mai bine teritoriile esenţiale.


Retragerea trupelor regulate din baza Abu Zuhour face ca provincia Ildib să devină a doua dintre cele 14 provincii siriene în care armata siriană a pierdut total controlul.

Potrivit Reuters, care citează surse de la Washington, Moscova a trimis în Siria echipament militar convenţional, ambarcaţiuni de desant, avioane, dar şi „un mic grup de infanterie”.

Ajutoarele militare ruseşti au fost localizate în apropierea portului sirian Latakia.

O confirmare oficială conţinutului rapoartelor care circulă la Washington a venit din partea Ministerului rus de Externe, al cărui purtător de cuvânt Maria Zakharova a declarat Russia Today că o serie de „consultanţi militari” ruşi „rămân” în Siria.

Şi despre preşedintele Vladimir Putin s-a scris în presa internaţională că, prezent la un forum economic la Vladivostok, săptămâna trecută, a declarat că Moscova „acordă deja Siriei un ajutor serios, constând în echipament militar şi instructori.” „Dorim să constituim un fel de coaliţie internaţională care să lupte împotriva terorismului şi extremismului”, a mai spus preşedintele Federaţiei Ruse.


Pe fondul tensiunilor acumulate în Siria şi al implicării crescute a Rusiei în acest război civit, SUA au solicitat Bulgariei şi Greciei să interzică aviaţiei militare ruseşti accesul în spaţiile aeriene naţionale pentru zborurile cu destinaţie Siria.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Decizia a stârnit nervozitate la Kremlin, Moscova ameninţând Bulgaria că va răspunde „adecvat” interdicţiei impuse aviaţiei ruse.

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: