Exporturile de energie electrică au crescut de aproape patru ori, în primul trimestru al anului acesta, în timp ce consumul final total s-a diminuat cu 0,9%, potrivit datelor Institutului Naţional de statistică (INS).
Exportul de energie electrică a fost de 1.327,4 milioane KWh, în creştere cu 991,5 milioane KWh (395,2%).
În paralel, a scăzut consumul, la toate categoriile, precum şi ponderea lor în total: consumul în economie s-a diminuat de la 62,4% la 60% din totalul consumului, iar cel al populaţiei – de la 19,8%, la 18,5%.
În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 16.375,9 milioane KWh, în creştere cu 648,7 milioane KWh (+4,1%), faţă de perioada corespunzătoare a anului 2013. Creşterea resursei de energie electrică s-a datorat în principal creşterii producţiei, cu 707,7 milioane KWh (+4,5%).
Producţia din centralele electrice eoliene în trimestrul I 2014 a fost de 1374,3 milioane KWh, în creştere cu 26,9 milioane KWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă in instalaţii fotovoltaice a fost de 165,2 milioane KWh, în creştere cu 144,0 milioane KWh, faţă de trimestrul I 2013.