25 iunie, 2026

Irak, al doilea cel mai mare producător de petrol din OPEC, ia în considerare părăsirea cartelului dacă i se respinge planul de a-și crește cota de producție, în conformitate cu unii dintre membrii organizației, au declarat surse din guvernul irakian pentru agenția locală de știri Shafaq, citată de Oilprice.

Irakul dorește să-și majoreze exporturile de petrol pentru a compensa pierderile de producție și vânzări pe care le-a suferit de la începutul războiului din Iran, potrivit surselor citate de Shafaq. Guvernul federeal estimează, de asemenea, impactul depășirii de către Irak a cotei sale de producție convenită în cadrul OPEC, inclusiv efectul unei ieftiniri a prețurilor globale la petrol pe fondul unei oferte mai mari pe termen scrut și mediu.

Cu toate acestea, „Orice decizie de creștere a producției sau de retragere din OPEC va fi luată probabil după vizita planificată a prim-ministrului Ali al-Zaidi la Washington la mijlocul lunii viitoare”, au declarat sursele pentru Shafaq.

Irakul a fost cel mai grav afectat de criza din Orientul Mijlociu, deoarece economia sa este puternic dependentă de exporturile de petrol care se prăbușeau din cauza blocajului din Strâmtoarea Ormuz.

Irak a făcut foarte puțin în ultimele decenii pentru a-și diversifica economia și să-și reducă dependența de petrol. Vânzările de petrol reprezintă încă 90% din veniturile bugetului de stat. Irakul are cea mai mare dependență de vânzările de petrol dintre producătorii din Orientul Mijlociu.

Din cauza închiderii de facto a Strâmtorii Hormuz, Irakul a fost forțat să-și reducă producția de petrol, deoarece exporturile sale din regiunea Basra trebuiau să tranziteze cel mai critic punct din strâmtoare.

Reluarea producției în Irak s-ar putea transforma într-o dispută cu OPEC dacă Bagdadul insistă să-și crească producția mult peste cota convenită anterior.

Ieșirea Irakului din cartel ar fi o lovitură și mai mare pentru OPEC decât retragerea bruscă a Emiratelor Arabe Unite din organizație la începutul acestui an. EAU s-au contrat cu ceilalți membri OPEC și OPEC+ din cauza stabilirii cotelor de prodcuție, insistând că ar trebui să i se acorde un plafon majorat pe măsură ce își crește capacitatea de producție. După ani de discuții, EAU a decis să iasă din OPEC începând cu 1 mai 2026.

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: