25 iunie, 2026

Un ofițer al Serviciului Federal de Securitate (FSB) din Rusia, a fost reținut pe aeroportul din Chișinău, la intrarea în Republica Moldova, și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, relatează Radio Chișinău.

Vizitele repetate ale suspectului în țară și interesul său pentru Zona de Securitate sugerează o activitate de colectare de informații menită să ofere Kremlinului o imagine actualizată asupra situației din stânga Nistrului și a relației Tiraspolului cu autoritățile constituționale de la Chișinău, conform experților citați de Radio Chișinău.

Expertul în securitate, În opinia expertului în securitate Pavel Horea, serviciile ruse încearcă să urmărească schimbările din regiune, inclusiv poziționarea administrației de la Tiraspol, relațiile acesteia cu Chișinăul și tendințele politice sau sociale care ar putea influența situația de securitate.

„FSB-ul are un interes sporit asupra acestei regiuni, anume încearcă să țină pasul cu evoluțiile care au loc acolo, cu modul în care se schimbă, să zicem, așa-zișii reprezentați ai autorităților de acolo, cum se modifică percepția, fie în direcția apropierii, fie a menținerii unor legături strânse cu Moscova, atât din partea așa-ziselor autorități și posibil și din partea cetățenilor din stânga Nistrului”, a spus Pavel Horea. 

Moscova vrea să afle dacă există riscul unei colaborări între autoritățile transnistrene și Chișinău

Andrei Curăraru, analist pe teme de securitate, consideră că revenirea presupusului ofițer FSB confirmă interesul constant al Rusiei pentru influențarea situației de securitate a Republicii Moldova. Prezența acestuia poate fi legată și de criza prin care trece regiunea transnistreană, consideră Andrei Curăraru.

El mai spune că este puțin probabil ca o asemenea deplasare să fi avut loc fără o coordonare cu structurile de securitate din regiunea transnistreană.

„Moscova încearcă să afle profunzimea acestei crize, dacă așa numitele autorități din stânga Nistrului sunt gata să coopereze cu Chișinăul și care este situația la nivel uman, de asta trimit tot mai mulți agenți străini în Rep. Moldova. Este clar că ei sfidează constant legislația Republicii Moldova prin astfel de prezențe. Nu ar putea veni în mod repetat fără o atitudine, să spunem, cinică față de tot ceea ce înseamnă statul de drept”, a declarat Andrei Curăraru. 

(Citește și: Fost ofițer al Serviciului de informații din Republica Moldova, acuzat de trădare – ar fi livrat Belarusului informații secrete ce pun în pericol ”securitatea naţională a României”)

****



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: