Compania de furnizare și producție a energiei electrice Premier Energy, listată la Bursa de Valori București și controlată de omul de afaceri ceh Jiří Šmejc, a anunțat miercuri că a semnat cu JP Morgan și UniCredit un acord pentru o facilitate de finanțare în valoare 825 de milioane de euro pentru achiziția grupului Evryo.
Achiziția include și business-ul de distribuție din Oltenia, adică compania Distribuție Energie Oltenia SA. În același timp, circa 100 de milioane de euro din facilitatea de finanțare se vor duce către refinanțarea unei părți din datoriile companiei, se arată în comunicatul remis BVB.
”Conducerea Premier Energy PLC informează piața cu privire la semnarea unei facilități de finanțare-punte (Bridge Facility Agreement), în valoare de până la 825 de milioane de euro, cu J.P. Morgan și UniCredit, pentru finanțarea achiziției Grupului Evryo, inclusiv a filialei sale de distribuție a energiei electrice, Distribuție Energie Oltenia S.A., precum și pentru refinanțarea unei părți din îndatorarea existentă a Companiei, în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro”, se arată în comunicat.
Achiziția se ridică la 700 mil. €, 100 mil. se vor duce spre refinanțarea unor datorii
Amintim că Premier Energy a anunțat în aprilie un acord pentru preluarea Distributie Energie Oltenia S.A. (DEO) de la fonduri administrate de Macquarie Asset Management (care au preluat business-ul de distribuție de la grupul ceh CEZ în 2021), prin achiziționarea unei participații de 100% în Felix Distribution Holdings S.R.L., o societate holding și compania-mamă a DEO, precum și a unei participații de 100% în Evryo Power S.A. Toate cele trei entități sunt înregistrate în România
Partea de facilitate ce vizează achiziția se ridică la aproximativ 700 de milioane de euro și corespunde, în linii mari, valorii contabile a afacerii.
Macquarie Asset Management a preluat activele din distribuție ale CEZ, în România, în 2020-2021, pentru o sumă de aproximativ 960 milioane de euro, conform e-nergia.ro – tranzacția a inclus regenerabilele, distribuția, firma de furnizare. În 2023, Macquarie a vândut regenerabilele către PPC pentru circa 1,2 miliarde de euro.
Distribuția era ultimul activ mare din cele cumpărate de Macquarie de la CEZ pe care care încă îl mai avea în portofoliu.
Ulterior, Premier Energy a achiziționat business-ul de furnizare al CEZ în 2024.
Premier Energy are business-uri majore în România – e controlat de omul de afaceri ceh Jiří Šmejc
Distribuție Energie Oltenia operează o rețea reglementată de distribuție a energiei electrice în regiunea de sud-vest a României, care se întinde pe aproximativ 80.000 de kilometri și deservește circa 1,5 milioane de clienți. Rețeaua reprezintă o componentă esențială a infrastructurii energetice naționale și este a treia cea mai mare rețea de distribuție a energiei electrice din România.
În ceea ce privește Evryo Power, aceasta furnizează servicii operaționale, facilitează procesele de separare și asigură funcționarea eficientă a platformei de distribuție.
Premier Energy spune că pregătește și o emisiune de obligațiuni
Semnarea facilității de finanțare-punte are loc în urma aprobării de către acționari a achiziției și a finanțării aferente acesteia în cadrul adunării acționarilor din data de 10 iunie 2026, astfel cum au fost prezentate inițial pieței la data de 24 aprilie 2026, se mai arată în comunicat.
Compania mai spune că și alte instituții bancare internaționale au fost invitate să participe la finanțare, procesul de sindicalizare urmând să continue în săptămânile următoare.
”Facilitatea de finanțare-punte asigură fondurile angajate necesare pentru realizarea achiziției și refinanțarea unei părți din îndatorarea existentă. Compania intenționează să colaboreze cu băncile sale partenere pentru structurarea unei finanțări pe termen lung, care să înlocuiască această facilitate, finanțare ce poate include o emisiune de obligațiuni, o facilitate de credit sindicalizat sau o combinație a celor două. Pe lângă J.P. Morgan și UniCredit, mai multe instituții bancare internaționale au fost invitate să participe la finanțare, procesul de sindicalizare urmând să continue în săptămânile următoare”, a transmis Premier Energy.
(Citește și: Premier Energy cumpără rețeaua de distribuție a energiei din Oltenia pentru 700 mil. € – e vorba de 1,5 mil. de clienți)
(Citește și: Premier Energy Group a achiziționat Eolica Dobrogea One – Undă verde de la Consiliul Consurenței)
***