Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată Roman – Iași – Frontieră, Faza 1 – electrificarea tronsonului Iași – Frontieră, investiție de aproximativ 495,3 milioane lei, destinată modernizării infrastructurii feroviare și creșterii performanței operaționale pe un segment de 23,4 kilometri.
Hotărârea vizează realizarea lucrărilor de electrificare și reabilitare a liniei existente, prin soluții de tip „light modernisation”, care permit intervenții în cadrul actualului coridor feroviar, fără modificări semnificative de traseu și fără necesitatea unor exproprieri extinse. Scopul intervențiilor este îmbunătățirea vitezei de circulație și a fiabilității transportului feroviar pe acest tronson.
Beneficiarul investiției este Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., iar durata estimată de execuție este de 18 luni de la începerea lucrărilor.
Finanțarea este asigurată în proporție de 50% din fonduri externe nerambursabile prin mecanismul Connecting Europe Facility (CEF) și 50% de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Proiectul face parte din direcțiile de modernizare a infrastructurii feroviare incluse în rețeaua europeană TEN-T și este corelat cu obiectivul de creștere a interoperabilității și eficienței transportului feroviar, în special pe axele care leagă nord-estul României de frontiera estică a țării.
(Citește și: ”Contractul pentru primul lot reabilitat de cale ferată pe linia Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş, semnat. Valoarea – peste 2 mld. lei”)
***