18 iunie, 2026

PSD a convocat pentru duminică, 21 iunie, o ședință a Consiliului Politic Național în care urmează să decidă dacă va susține sau nu Guvernul Veștea. Premierul desemnat, Adrian Veștea, a amânat pentru luni depunerea în Parlament a programului de guvernare și a listei de miniștri, după ce anterior afirmase că dispune de sprijinul necesar pentru învestire.

Conducerea PSD preferă să amâne o decizie privind participarea la guvernare până după congresul extraordinar al PNL, programat duminică. Surse politice citate de mai multe publicații susțin că social-democrații vor să vadă rezultatul confruntării interne din partidul liberal și modul în care aceasta va influența susținerea de care beneficiază premierul desemnat Adrian Veștea, înainte de a hotărî dacă vor intra la guvernare sau vor sprijini din Parlament un eventual Executiv.

Sorin Grindeanu: „Am tot respectul pentru domnul Veştea (…) L-am informat că decizia PSD de a intra sau nu se mai lasă aşteptată”

Sorin Grindeanu a declarat că l-a informat pe premierul desemnat, Adrian Veştea, că PSD încă analizează dacă intră sau nu la guvernare.

„În acest moment PSD se află în situaţia următoare: stăm şi analizăm foarte bine tot ceea ce ţine de Programul de guvernare (…) PSD trebuie să judece foarte bine dacă mai intră sau nu într-o asemenea majoritate. Am tot respectul pentru domnul Veştea (…) L-am informat că decizia PSD de a intra sau nu se mai lasă aşteptată”, a declarat, joi, după şedinţa PSD, liderul partidului, Sorin Grindeanu.

Decizia cu privire la intrarea sau nu la guvernare va fi luată duminică, a mai spus Grindeanu, care a adăugat că la ședința de joi au participat toţi parlamentarii PSD și a negat că ar exista deputați și senatori social-democrați care nu vor vota Guvernul Veștea.

Conducerea PSD urmează să convoace forurile statutare ale partidului, pentru stabilirea poziției. „Trebuie să discutăm foarte mult despre programul de guvernare. Iar azi i-am informat pe colegii mei că, în principiu, mi-aş dori duminică, după amiază, să închidem toate aceste dezbateri interne, să avem un Consiliu Politic Naţional şi să luăm decizia dacă intrăm sau nu în echipa sau în guvernul condus de Adrian Veştea”, a spus Grindeanu.

Reamintim că PNL, USR și UDMR au anunțat deja că nu vor susține învestirea Guvernului Veștea. Un anunț similar a fost făcut și de liderii AUR, deși, potrivit informațiilor disponibile, câțiva parlamentari ai formațiunii ar fi fost dispuși să nu respecte decizia partidului și să accepte oferta lui Veștea, negociată împreună cu liderii social-democrați pentru obținerea susținerii necesare.

„Avem nevoie de un guvern, rapid. Trecând aceste etape, eu îmi doresc, dacă Partidul Social Democrat va hotărî în aceste zile, urmare a deciziilor locale şi a deciziilor centrale, să avem rapid un guvern. E o chestiune pe care cred că românii şi-o doresc”, a mai susținut Sorin Grindeanu.

Veștea, mesaj pentru parlamentarii extremiști convinși să-l susțină: „Dacă rămânem aproape vom reuși”

Premierul desemnat, Adrian Veştea, urma să depună joi la Parlament lista de miniştri şi Programul de guvernare, în prima parte a zilei, cum a anunțat miercuri seara, inclusiv, însă joi dimineața le-a transmis un mesaj grupurilor parlamentare cu care a negociat o susținere, anunțându-i că votul se amână până săptămâna viitoare.

„Rămâne pentru luni, începând cu ora 11. Mulțumesc pentru sprijin. Dacă rămânem aproape vom reuși”, a transmis Veștea, conform Digi24.

Evenimentul de care depinde soarta PNL și a Guvernului Veștea

Conducerea PNL a decis miercuri convocarea Consiliului Naţional pentru data de 19 iunie, cu obiectivul aprobării Congresului Extraordinar pentru duminică, 21 iunie.

Congresul va avea pe agendă decizii legate de situația declanșată de desemnarea prim-vicepreşedintelui PNL Adrian Veştea ca premier, de către preşedintele Nicuşor Dan, fără informarea şi acordul conducerii partidului, precum și de necesitatea de-a pune ordine în partid, de a reconfirma politică și a mesajului liberal, precum și de a clarifica lucrurile în ce privește protecția față de ingerințe din exterior, a spus Ilie Bolojan, citat într-un comunicat al liberalilor.

Astfel, va fi schimbat statutul partidului și se va propune excluderea din PNL a liderilor care susțin și chiar sunt propuși să facă parte dintr-un eventual Guvern Adrian Veștea.

La Congres vor participa 2.500 de delegaţi din toată ţara, dintre care 500 de delegaţi de drept şi 2.000 de delegaţi aleşi de organizaţiile partidului din teritoriu. În cadrul Congresului va fi modificat şi Statutul partidului.

Pe de altă parte, grupul liberalilor care-l susțin pe Adrian Veștea speră într-o răsturnare spectaculoasă în partid, prin înlocuirea lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al formațiunii, la congresul extraordinar de duminică. La rândul său, Bolojan și-a propus eliminarea „puciștilor”, cum i-a numit Ciprian Ciucu pe cei din tabăra pro-PSD.

Duminică se va decide, așadar, nu doar conducerea partidului, ci și direcția politică.

Agenda și miza Congresului

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat în cadrul şedinţei BPN că liberalii trebuie să răspundă rapid şi decisiv unor evoluţii care afectează partidul, astfel încât PNL să-şi reconfirme direcţia politică, să-şi clarifice mesajul şi să-şi menţină credibilitatea în ochii membrilor, simpatizanţilor şi ai românilor.

Agenda Congresului Extraordinar al PNL va fi stabilită vineri, în cadrul Consiliului Naţional Extraordinar, dar printre propuneri figurează:

  • modificarea statutul partidului
  • reducerea numărului de primvicepreședinți de la patru la unu (actualii vicepreședinți sunt Nicoleta Pauliuc, Adrian Veștea și Ciprian Ciucu, după ce Cătălin Predoiu și-a dat demisia din funcția aceasta miercuri)
  • eliminarea Biroului Executiv al PNL din forurile de conducere, în contextul în care unii susținători ai premierilor propuși de Nicușor Dan (Eugen Tomac și Adrian Veștea) fac parte din Biroul Executiv și nu pot fi excluși din partid printr-o simplă decizie, ci este nevoie de o decizie a Congresului, la fel ca în cazul prim-vicepreședinților.

(Citește și: PNL, congres extraordinar duminică: Miza – reconfirmarea direcției politice a partidului și a identității pe scena politică)

****



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: