Conducerea PNL a decis miercuri convocarea Consiliului Naţional pentru data de 19 iunie, cu obiectivul aprobării Congresului Extraordinar pentru duminică, 21 iunie.
Congresul va avea pe agendă decizii legate de situația declanșată de desemnarea prim-vicepreşedintelui PNL Adrian Veştea ca premier, de către preşedintele Nicuşor Dan, fără informarea şi acordul conducerii partidului, precum și de necesitatea de-a pune ordine în partid, de a reconfirma politică și a mesajului liberal, precum și de a clarifica lucrurile în ce privește protecția față de ingerințe din exterior. Astfel, va fi schimbat statutul partidului și se va propune excluderea din PNL a liderilor care susțin și chiar sunt propuși să facă parte dintr-un eventual Guvern Adrian Veștea.
La Congres vor participa 2.500 de delegaţi din toată ţara, dintre care 500 de delegaţi de drept şi 2.000 de delegaţi aleşi de organizaţiile partidului din teritoriu. În cadrul Congresului va fi modificat şi Statutul partidului.
„Conducerea Partidului Naţional Liberal, întrunită în şedinţa Biroului Politic Naţional din după-amiaza zilei de 17 iunie, a decis – la propunerea preşedintelui Ilie Bolojan – convocarea Consiliului Naţional Extraordinar al partidului pe data de 19 iunie 2026, ora 17:00 în format online, cu obiectivul principal de a convoca Congresul Extraordinar al PNL pentru data de 21 iunie 2026, ora 12:00, în Bucureşti, la Romexpo”, precizează un comunicat al PNL.
Agenda și miza Congresului
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat în cadrul şedinţei BPN că liberalii trebuie să răspundă rapid şi decisiv unor evoluţii care afectează partidul, astfel încât PNL să-şi reconfirme direcţia politică, să-şi clarifice mesajul şi să-şi menţină credibilitatea în ochii membrilor, simpatizanţilor şi ai românilor.
Agenda Congresului Extraordinar al PNL va fi stabilită vineri, în cadrul Consiliului Naţional Extraordinar, dar printre propuneri figurează:
- modificarea statutul partidului
- reducerea numărului de primvicepreședinți de la patru la unu (actualii vicepreședinți sunt Nicoleta Pauliuc, Adrian Veștea și Ciprian Ciucu, după ce Cătălin Predoiu și-a dat demisia din funcția aceasta miercuri)
- eliminarea Biroului Executiv al PNL din forurile de conducere, în contextul în care unii susținători ai premierilor propuși de Nicușor Dan (Eugen Tomac și Adrian Veștea) fac parte din Biroul Executiv și nu pot fi excluși din partid printr-o simplă decizie, ci este nevoie de o decizie a Congresului, la fel ca în cazul prim-vicepreședinților.
Urmările nerespectării de către lideri ai PNL a deciziilor partidului
PNL i-a dat un ultimatum lui Adrian Veştea, până luni, să îşi retragă mandatul, după ce duminică şeful statului a anunţat decizia de a-l desemna pentru a forma noul Guvern, în urma retragerii lui Eugen Tomac, care nu a reuşit să strângă o majoritate în Parlament.
După ce Adrian Veştea a anunţat că va merge mai departe cu formarea Guvernului, PNL a transmis oficial că acesta se poziţionează în afara partidului.
„Desemnarea lui Adrian Veştea pentru formarea unui guvern s-a realizat fără aprobarea forurilor statutare ale PNL, cu încălcarea Statutului partidului. PNL consideră că formula de guvernare propusă de Adrian Veştea conduce, în fapt, la formarea unui guvern condus şi susţinut de PSD, contrar deciziilor adoptate de Biroul Politic Naţional. Potrivit art. 45 alin. (3) şi art. 26 alin. (2) lit. b) din Statutul PNL, deciziile organismelor de conducere ale partidului sunt obligatorii pentru toţi membrii. Prin continuarea acestui demers împotriva hotărârilor adoptate de Biroul Politic Naţional, Adrian Veştea se situează în afara Partidului Naţional Liberal”, precizează PNL.
PNL a reamintit că Biroul Politic Naţional a votat cu o majoritate clară împotriva participării PNL la un guvern cu PSD (39 voturi pentru, 10 împotrivă, 4 abţineri), împotriva susţinerii unui guvern condus de Adrian Veştea (41 voturi pentru, 13 împotrivă, 2 abţineri) şi pentru solicitarea adresată acestuia de a-şi depune mandatul de premier desemnat (39 voturi pentru, 13 împotrivă, 3 abţineri).
(Citește și: Cătălin Predoiu a demisionat din conducerea PNL)
****