Parlamentarii UDMR nu vor vota Guvernul Veştea și, pentru a evita orice speculații, vor ieși din sală în momentul procedurii, a anunțat liderul formațiunii, Kelemen Hunor, după noua ședință de urgență desfășurată miercuri.
S-a înregistrat o singură abținere și niciun vot împotriva acestei decizii luate miercuri de conducerea UDMR.
”Decizia noastră a fost să nu susţinem învestirea guvernului, deci nu vom vota guvernul. A fost o decizie cu o singură abţinere, niciun vot împotrivă, deci asta va fi poziţia noastră în momentul votului”, a anunţat Kelemen Hunor.
El a precizat că s-a discutat și decis și modul în care vor proceda parlamentarii UDMR proceda în momentul votului:
”Aici au fost trei posibilităţi, o posibilitate să fim prezenţi şi să nu votăm. Asta este una dintre variante. Am înţeles că aşa vor proceda AUR, PNL şi USR. A doua posibilitate este să votăm împotrivă, dar aici nu a susţinut această variantă nimeni şi vă spun de ce. Dincolo de faptul că nu vrem să votăm împotriva foştilor noştrii colegi şi sper că viitorii noştri colegi, într-o altă etapă viitoare, fiindcă nu avem motive să votăm împotriva, e unul să nu pot să susţin, dar să votez împotriva altceva. Şi după aceea, dacă vor fi mai puţine voturi împotrivă decât suntem noi, începe speculaţia că de fapt noi nu am respectat decizia. Asta trebuie să evităm, fiindcă decizia este extrem de clară şi cunoscută de toată lumea. Şi atunci am spus că nu vom fi în sală în momentul votului”, a mai spus Kelemen Hunor.
Președintele UDMR: ”Ceea ce se întâmplă în acest moment nu este despre România”
Liderul UDMR a mai afirmat că, din păcate, ”ceea ce se întâmplă în acest moment, şi acesta era argumentul, nu este despre România”.
”Este o luptă între diferite partide şi nu vrem să fim implicaţi în această luptă. Nu este lupta noastră. Dacă ar fi pentru România, atunci asigur am fi în sală şi asta a fost argumentul pentru care noi am luat decizia să ieşim din sală în momentul votului”, a completat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR: „Guvernul Veștea va fi unul minoritar”, cu voturile extremiștilor
”Eu nu aș accepta voturile extremiștilor dacă aș fi Veștea. Se încearcă melonizarea AUR. Un vot acceptat din partea lui Veștea în această direcție merge”, a mai spus liderul UDMR.
”Și guvernul Veștea va fi un guvern minoritar, să nu credeți că AUR le va susține toate proiectele. Noi am vota un guvern minoritar PSD, vom vota și un guvern PNL-USR-UDRM dar fără Bolojan premier. Despre asta am discutat cu Ilie Bolojan și cu Dominic Fritz, ieri”, a mai spus Kelemen Hunor.
UDMR a decis, în şedinţa de marţi, că nu va face parte din Guvernul Veştea. Consiliul Permanent al UDMR a formulat, de asemenea, o recomandare către grupurile parlamentare proprii din Camera Deputaţilor şi Senat să nu voteze pentru învestirea Cabinetului Veştea, însă formal decizia va fi luată de grupurile parlamentare ale UDMR.
(Citește și: Al doilea premier desemnat nu a reușit obținerea celor 233 de voturi pentru formarea guvernului – ce ar putea urma)
****