Tribunalul Militar Bucureşti (TMB) i-a achitat, luni, pe foştii şefi ai Jandarmeriei Române, dar şi pe alţi jandarmi acuzaţi de reprimarea dură a protestelor paşnice din 10 august 2018, din Piaţa Victoriei, pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală..
„Achită inculpatul CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu (…) şi infracţiunii de fals intelectual (…), achită inculpatul SINDILE IONUŢ CĂTĂLIN, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, (…), achită inculpatul CUCOŞ GHEORGHE SEBASTIAN, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, achită inculpatul CIOBANU LAURENŢIU CRISTIAN, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la purtare abuzivă (…) (persoană vătămată Rădulescu Valeriu Ionuţ)”, se arată în soluţia pe scurt de luni a Tribunalului Militar Bucureşti.
De asemenea, Ciobanu Laurenţiu Cristian a fost achitat şi pentru complicitate la purtare abuzivă, la fel ca alţi inculpaţi din acest dosar.
Încetarea urmării penale, din cauza prescripției
De asemenea:
- În cazul unora dintre inculpaţi, acuzaţi de purtare abuzivă, instanţa a decis încetarea procesului penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, în timp ce alţii au fost condamnaţi la închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, cu o serie de interdicţii şi cu respectarea anumitor condiţii.
- Instanţa Tribunalului Bucureşti a respins, totodată, majoritatea acţiunilor civile deschise împotriva unor inculpaţi, în solidar cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi cu Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, de către persoanele vătămate, cu excepţia a patru dintre acestea, în cazul cărora magistraţii au admis acordarea unor daune morale între 5.000 şi 25.000 de lei, însă a respins ca nefondate cererile de acordare a daunelor materiale.
Decizia de luni a Tribunalului Militar Bucureşti nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
Dosarul și riscul prescrierii faptelor în octombrie 2026
Laurenţiu Cazan (fost adjunct al Jandarmeriei Capitalei), Sebastian Cucoş (fost inspector general) şi Cătălin Sindile (fost prim-adjunct) sunt acuzaţi de abuz în serviciu, aceştia fiind cei care au coordonat operaţiunea din Piaţa Victoriei şi au ordonat intervenţia în forţă care a dus la dispersarea violentă a zeci de mii de protestatari paşnici, arată anchetatorii.
În cazul lui Cucoş şi al lui Sindile, procurorii au cerut pedepse cu închisoarea cu executare, în timp ce pentru Laurenţiu Cazan, singurul care a manifestat o atitudine receptivă în faţa magistraţilor şi care, de altfel, s-a prezentat la proces, au cerut pedeapsă cu suspendare.
Faptele din dosarul „10 August” se vor prescrie în doar câteva luni, în octombrie 2026.
ONG-ul Declic a cerut renunțarea la audierea tuturor martorilor de pe listă
„Pentru a evita închiderea dosarului fără un verdict, Tribunalul Militar a admis cererea avocaţilor susţinuţi de Comunitatea Declic de a renunţa la audierea a 373 de martori rămaşi pe listă, după ce alţi peste 600 de martori au descris ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei, accelerând astfel procedura judiciară”, precizează sursa citată.
Conform rechizitoriului şi expertizelor tehnice realizate de către experţi ai MApN, forţele de ordine au folosit împotriva manifestanţilor „un arsenal deosebit de periculos: 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 grenade de mână cu efect iritant lacrimogen şi 316 cartuşe (calibru 38 şi 40 mm) cu efect iritant lacrimogen.
„Expertizele arată că aceste dispozitive au provocat arsuri şi răni grave din cauza schijelor, temperaturilor ridicate şi forţei impactului, sute de persoane având nevoie de îngrijiri medicale”, menţiona reprezentanţii Declic.
Dosarul a ajuns în faţa judecătorilor, după ce a fost iniţial clasat. Ioan Crăciuneanu, victimă a violenţelor, a obţinut redeschiderea anchetei fiind reprezentat de sora sa, avocata Lucia Crăciuneanu, şi de avocatul Comunităţii Declic, Toni Decean.
Membrii Comunităţii Declic au susţinut financiar întregul demers, achitând onorariile avocaţilor şi costurile judiciare. Aceştia au analizat sute de ore de înregistrări video, extrăgând probele clare în care jandarmii lovesc cetăţeni care nu manifestau nicio formă de violenţă.
(Citește și: Dosarul 10 august 2018 / Jandarmii care au coordonat intervenția în forță, scoși de sub urmărire penală)
****