15 iunie, 2026

„Vom sprijni orice variantă pro-euroatlantică”, a declarat liderul grupului minorităților din Parlament, Varujan Pambuccian, după ce președintele Nicușor Dan l-a nominalizat pe liberalul Adrian Veștea să formeze Guvernul.

În opinia lui Pambuccian, șeful statului trebuia să propună un guvern politic de la început, să nu încerce, cu Eugen Tomac, o formulă cu tehnocrați.

Politicianul a mai declarat că e nevoie de un acord între partide care să fie respectat dar şi de o nouă strategie economico-socială.

“Într-un război generalizat între partidele care au format coaliția până acum era foarte greu de crezut că va fi altfel. Într-un asemenea război singurul care mai poate găsi soluție e președintele. A propus două variante. Prima era mai greu de crezut că va întruni o majoritate parlamentară, pentru că era un independent care conducea un guvern tehnocrat. Acum este o persoană asumată politic care va conduce un guvern politic. Poate că era mai bine ca și domnul Tomac, la desemnarea dânsului,  să fi pornit cu un guvern politic. Fără un guvern politic, nu ai cum, indiferent de cine e premier, n-ai cum să obții o majorittate în parlament.

Vom sprijni orice variantă pro-euroatlantică. Trebuie răbdare din partea celor care vor să formeze un nou arc guvernamental. Trebuie răbdare,  tratate lucrurile astea două cu foarte mare serioizitate – acordul de coaliție fără de care pierzi suportul parlamentar și o nouă strategie economico-socială cu care lucrurile să meargă într-o direcție bună nu doar pe segmente, pe intervale de timp scurte”, a declarat Varujan Pambuccian la TVR INFO.

Marius Budăi: PSD va vota Guvernul Veștea

PSD și minoritățile sunt deja susținători ai noii propuneri a președintelui Dan, însă urmează decizii importante la PNL, USR și UDMR, acestea fiind cele care vor determina posibilitatea întrunirii majorității necesare învestiturii.

Adrian Veştea trebuie să fie opusul lui Ilie Bolojan în a promova politici de sărăcire a populaţiei, iar PSD are încredere că așa se va întâmpla, motiv pentru care social-democrații vor vota cabinetul acestuia, a declarat Marius Budăi, fost ministru al Muncii.

„Cert e ca România are nevoie de guvern. Asta urgent! Avem nevoie de guvern, era evident ca era nevoie de guvern politic, nu tehnocrat. Vestea în guvern tre sa fie opusul a ce fost Bolojan, pentru a discuta cu PSD și a avea bază de plecare în discuții și să luăm decizia în foruri statutare. Să nu fie om care să promoveze austeritate în continuare.

Îl așteptăm pe Veștea cu intențiile lui, dacă va dovedi că e opusul lui Bolojan cu siguranță vom avea bază bună de plecare. Opusul lui Bolojan în a promova politici de sărăcire a populației. Supărările din interiorul PSD… nu comentez. Sunt ale dumnealor, eu imi doresc guvern politic instalat”, a declarat Marius Budăi.

(Citește și: UPDATE/ Desemnarea lui Adrian Veştea pentru funcţia de premier, făcută fără consultarea conducerii PNL/ Ilie Bolojan: „un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”/ Reacțiile liberalilor)

****



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: