14 iunie, 2026

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat duminică, într-o reacţie publicată pe Facebook, că desemnarea lui Adrian Veştea pentru funcţia de prim-ministru a fost făcută fără ca el sau conducerea partidului să fie informaţi în prealabil de preşedintele Nicuşor Dan, calificând decizia drept „un act ostil” şi „o evidentă încercare de rupere a PNL”.

„Am luat act de faptul că președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD”, a scris Ilie Bolojan.

Liderul liberal susţine că desemnarea unui premier din rândul PNL fără o consultare prealabilă cu partidul contravine regulilor de colaborare politică.

„Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială”, a afirmat Bolojan.

Acesta a anunţat că liberalii vor convoca în perioada următoare Biroul Politic Naţional pentru a stabili poziţia oficială a formaţiunii.

„În perioada imediat următoare vom organiza un BPN al PNL pentru a lua o decizie oficială”, a transmis preşedintele PNL, în mesajul publicat pe Facebook.

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat duminică desemnarea liberalului Adrian Veştea pentru funcţia de prim-ministru, după ce Eugen Tomac şi-a depus mandatul, în urma eşecului de a obţine sprijinul unei majorităţi parlamentare pentru formarea Guvernului.

Ciprian Ciucu: „Complot. Trădare. Ingerință”. Prim-vicepreședintele PNL acuză un „act de agresiune” împotriva partidului

Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a reacționat dur după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier, susținând că decizia a fost luată fără consultarea conducerii statutare a partidului și calificând situația drept un „complot” împotriva liberalilor.

„Complot. Trădare. Ingerință. Conducerea statutară a Partidului Național Liberal nu a fost consultată, nici măcar întrebată cu privire la această nominalizare. Este un act de agresiune la adresa unui partid democratic, nemaiîntâlnit, pe care cei care au complotat împotriva noastră în ultimele luni l-au dus astăzi în cea mai agresivă fază a lui”, a transmis Ciucu.

Acesta a precizat că liderii PNL au aflat despre desemnarea lui Adrian Veștea după ce decizia fusese deja luată și au început să fie contactați telefonic. În opinia sa, modul în care s-a făcut nominalizarea reprezintă o încălcare a relației instituționale dintre președinte și partidul care l-a susținut politic.

Ciprian Ciucu a ținut să sublinieze că nu îl critică pe Adrian Veștea, despre care spune că are un parcurs administrativ solid și rezultate în funcțiile ocupate, ci procedura prin care acesta a fost desemnat.

„Nu este vorba despre Adrian Veștea. Problema este modul în care s-a acționat și faptul că PNL a fost ocolit complet. Așa ceva nu s-a mai întâmplat până acum”, a afirmat liderul liberal.

Gheorghe Falcă cere excluderea lui Adrian Veștea din PNL și reafirmă sprijinul pentru Ilie Bolojan

Europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă a cerut excluderea din partid a lui Adrian Veștea, pe care îl acuză că acționează din ambiții personale și împotriva liniei stabilite de partid, reafirmând totodată susținerea pentru Ilie Bolojan.

„LEBĂDA NEAGRĂ DE LA BRAȘOV… Momentele grele nu inventează caractere. Le scot la lumină”, afirmă Falcă, adăugând că astfel de situații „s-au produs multe dintre marile pagube ale vieții noastre politice”.

El susține că „prin ambiții personale ambalate în vorbe goale” și prin acțiuni individuale, unii politicieni ajung să acționeze „pentru PSD, dar și pentru AUR”.

Falcă afirmă că „PNL a luat o decizie clară, în unanimitate. Îl susținem pe Ilie Bolojan și nu colaborăm cu PSD”, subliniind că „cine acceptă să fie folosit împotriva propriului partid intră într-o zonă politică foarte gravă”.

În opinia sa, astfel de situații se sancționează „conform Statutului”, iar soluția este „excluderea” din partid.

Dan Motreanu: „Fără o consultare autentică a actorilor implicați, nu este afectat doar rolul partidelor, ci este pusă sub semnul întrebării însăși logica reprezentării parlamentare”

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a criticat modul în care a fost avansată nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, susținând că procesul s-a realizat fără consultări politice prealabile.

„Nominalizarea pentru funcția de prim-ministru a unui prim-vicepreședinte de partid, în absența unei consultări reale și prealabile atât cu partidul din care acesta face parte, cât și cu formațiunile politice chemate să susțină viitoarea guvernare, creează un precedent periculos pentru democrația românească”, a transmis Motreanu pe Facebook.

Oficialul PNL a subliniat că miza depășește persoanele implicate sau apartenența politică a acestora, vizând respectarea autonomiei partidelor și a mecanismelor democratice fundamentale.

„Atunci când desemnarea premierului devine rezultatul unei decizii unilaterale, luate înaintea construirii unui consens politic și fără o consultare autentică a actorilor implicați, nu este afectat doar rolul partidelor, ci este pusă sub semnul întrebării însăși logica reprezentării parlamentare”, a declarat Motreanu.

Secretarul general al PNL a mai atras atenția că astfel de precedente instituționale nu rămân izolate, ci tind să devină practici și reguli nescrise. „Astăzi poate fi afectat PNL. Mâine poate fi orice alt partid”, a adăugat acesta, menționând că, într-o democrație matură, „autoritatea nu se afirmă prin impunerea unor decizii, ci prin capacitatea de a construi acorduri, consens și majorități legitime”.

Alexandru Muraru: Nicușor Dan a rupt definitiv relațiile cu PNL prin desemnarea lui Adrian Veștea

Deputatul PNL Alexandru Muraru susține că desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru reprezintă o ruptură fără precedent între președintele Nicușor Dan și Partidul Național Liberal, acuzând șeful statului că încearcă să influențeze configurația internă a formațiunii.

„Președintele a rupt astăzi definitiv relațiile cu PNL. Niciun președinte de după 1989 nu a făcut ceva care să atenteze la integritatea PNL, încercând să îl rupă în bucăți și să îl pună în brațele PSD”, a afirmat Muraru.

Liderul liberal a susținut că nominalizarea lui Adrian Veștea nu a fost discutată cu conducerea partidului și că decizia reprezintă o ingerință fără precedent în viața internă a PNL. Potrivit acestuia, formațiunea nu poate accepta ca președintele să stabilească direcția politică a partidului prin desemnarea unui lider liberal fără consultarea structurilor statutare.

Muraru a afirmat că PNL rămâne unit în jurul conducerii sale și a avertizat că orice încercare de divizare a partidului va avea consecințe asupra relației dintre liberali și Administrația Prezidențială.

„Nu poți construi stabilitate politică încercând să fracturezi principalul partid pro-european. O astfel de abordare nu face decât să alimenteze neîncrederea și să creeze tensiuni suplimentare într-un moment în care România are nevoie de coerență politică”, a declarat liderul PNL Iași.

Gigel Știrbu: Desemnarea lui Adrian Veștea fără consultarea PNL este o greșeală majoră și va eșua

Vicepreședintele PNL Gigel Știrbu susține că desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, fără consultarea conducerii Partidului Național Liberal, reprezintă o eroare politică majoră și acuză Administrația Prezidențială că încearcă să provoace tensiuni în interiorul formațiunii.

„Domnule președinte, citiți, vă rog, articolul 103 din Constituție! Desemnarea lui Adrian Veștea ca premier interimar nu este doar o decizie administrativă. Este un semnal politic. Iar dacă această decizie a fost luată cu speranța de a provoca tensiuni interne în PNL sau de a crea centre alternative de putere, atunci vorbim despre o greșeală majoră”, a scris Gigel Știrbu, pe Facebook.

Liderul liberal afirmă că PNL nu poate fi destabilizat printr-o decizie luată la Palatul Cotroceni și amintește rolul pe care partidul l-a avut în asigurarea stabilității politice în ultimii ani.

„Partidul Național Liberal nu este o colecție de ambiții personale care poate fi dezmembrată printr-o numire făcută la Palatul Cotroceni. PNL este partidul care a plătit cel mai mare preț politic pentru stabilitatea României, partidul care și-a asumat reforme dificile și care a susținut guvernarea atunci când alții fugeau de responsabilitate”, a transmis Știrbu.

Vicepreședintele PNL consideră că președintele ar fi trebuit să își concentreze eforturile pe identificarea unei majorități parlamentare și nu pe ceea ce el numește „jocuri de laborator”.

„În timp ce PSD și AUR au dărâmat guvernul și au împins țara într-o criză politică inutilă, te-ai fi așteptat ca energia președintelui să fie concentrată pe găsirea unei majorități și a unei soluții pentru România. Nu pe jocuri de laborator menite să creeze fisuri într-un partid democratic”, a afirmat liberalul.

Știrbu susține că orice încercare de influențare a PNL din exterior este sortită eșecului și că formațiunea va rămâne unită în momentele importante.

„Istoria politică ne arată un lucru simplu: de fiecare dată când cineva a încercat să controleze sau să fragmenteze PNL din exterior, a eșuat. (…) Dacă obiectivul acestei mutări a fost slăbirea PNL, efectul va fi exact invers. PNL nu are nevoie de protecția nimănui. Dar nici nu va accepta lecții de unitate de la cei care încearcă să o zdruncine”, a mai transmis vicepreședintele PNL.

Deputatul Robert Sighiartău (PNL): Președintele Nicușor Dan și-a asumat deschis și fără echivoc confruntarea cu Partidul Național Liberal

Deputatul Robert Sighiartău (Robert Sighiartău) susține că desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru fără consultarea partidului reprezintă o intrare a președintelui Nicușor Dan într-un conflict direct cu PNL.

„În această dimineață, la ora la care milioane de români se pregăteau să meargă la biserică, președintele Nicușor Dan și-a asumat deschis și fără echivoc confruntarea cu Partidul Național Liberal”, afirmă Sighiartău.

El susține că „prin desemnarea pentru funcția de premier a unui prim-vicepreședinte al PNL, fără consultarea partidului și fără existența unui mandat din partea acestuia, președintele a ales să intervină direct în viața internă a Partidului Național Liberal”.

Parlamentarul adaugă că acest gest „confirmă ceea ce până acum era doar o suspiciune, că îndepărtarea lui Ilie Bolojan nu a fost rezultatul unor simple diferențe politice, ci parte a unei strategii asumate împreună cu PSD”.

Sighiartău mai afirmă că „moțiunea de cenzură care a înlăturat guvernul Bolojan a deschis o perioadă de instabilitate politică și economică”, iar „costurile au fost suportate de cetățeni, de mediul de afaceri și de toți cei care își doresc predictibilitate și reforme reale”.

În opinia sa, „președintele a renunțat la poziția de mediator și a ales să devină actor politic într-o confruntare care urmărește fragmentarea Partidului Național Liberal”.

În final, acesta afirmă: „Partidul Național Liberal a trecut prin multe încercări în istoria sa și a rămas mereu de partea României europene, democratice și occidentale. Va trece și peste aceasta! Nu vom abandona valorile noastre și nu vom abandona drumul început împreună cu Ilie Bolojan!”.

Mircea Abrudean, președintele Senatului: Nominalizarea lui Adrian Veştea fără consultarea prealabilă a partidului este un act care poate fi greu de digerat

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că nominalizarea lui Adrian Veştea fără consultarea prealabilă a partidului este un act care poate fi greu de digerat. El menţionează că soluţia democratică şi constituţională ar fi presupus reluarea consultărilor şi identificarea unei majorităţi viabile.

„Nominalizarea lui Adrian Veştea fără consultarea prealabilă a partidului este un act care poate fi greu de digerat, inclusiv pentru cei care au văzut şi trăit multe în politică”, spune Mircea Abrudean pe Facebook. 

El arată că, după depunerea mandatului de către Eugen Tomac, aşa cum a spus şi zilele trecute, soluţia democratică şi constituţională ar fi presupus reluarea consultărilor şi identificarea unei majorităţi viabile.

„În absenţa acestei noi runde de consultări, Partidul Naţional Liberal va discuta în forurile statutare pentru a lua o decizie oficială”, mai scrie Abrudean în mesaj. 

Raluca Turcan acuză intervenția lui Nicușor Dan în PNL și critică nominalizarea lui Adrian Veștea fără consultări interne

Deputata PNL Raluca Turcan a criticat atât modul în care a fost acceptată nominalizarea lui Adrian Veștea, cât și implicarea președintelui Nicușor Dan în procesul politic, susținând că acestea afectează coeziunea internă a partidului și ridică probleme constituționale.

„Faptul că un prim-vicepreședinte al partidului acceptă o funcție fără o discuție cu președintele partidului spune multe despre caracter”, afirmă Turcan, referindu-se la Adrian Veștea, despre care spune că a fost ales „în Congres în echipa lui Ilie Bolojan”, subliniind că „loialitatea nu este un concept facultativ într-o echipă”.

Ea susține că „votanții președintelui Nicușor Dan se întreabă astăzi dacă RomâniaOnestă se poate construi pornind de la trădări și lipsa de loialitate”.

În opinia sa, situația este rezultatul unor jocuri politice în care „PSD a gândit un puci în PNL”, iar ceea ce s-a întâmplat „depășește orice așteptare”.

Preşedintele PNL Vrancea: După ce PSD, ajutat de AUR, a demis Guvernul Bolojan fără nicio emoţie, acum şi preşedintele Nicuşor Dan s-a alăturat acestei găşti

Preşedintele PNL Vrancea, Dragoş Ciobotaru, a transmis, duminică, un mesaj de susţinere pentru liderul liberal Ilie Bolojan, în contextul tensiunilor politice şi al dezbaterilor interne din partid după desemnarea lui Adrian Veştea drept premier de către preşedintele Nicuşor Dan.

Într-o postare publicată pe reţelele de socializare, liderul liberal vrâncean a criticat PSD şi AUR, pe care le acuză că au contribuit la demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, susţinând că există o încercare de a slăbi Partidul Naţional Liberal.

„După ce PSD, ajutat de AUR, a demis Guvernul Bolojan fără nicio emoţie, acum şi preşedintele Nicuşor Dan s-a alăturat acestei găşti, iar toţi vor să distrugă PNL şi să scape de Ilie Bolojan”, a scris Dragoş Ciobotaru.

Liderul PNL Vrancea consideră că partidul traversează un moment decisiv şi că alegerile pe care le va face în această perioadă îi vor influenţa existenţa şi viitorul politic.

„Acum, PNL îşi decide viitorul: dacă va mai exista sau nu. Cred că acest moment va întări partidul şi că vom lua deciziile corecte noi înşine, nu alţii în locul nostru”, a afirmat acesta.

(Citește și: ”VIDEO/ Eugen Tomac și-a depus mandatul. Președintele Nicușor Dan îl desemnează pe Adrian Veștea (PNL) să facă guvernul: „Este clar că avem nevoie de un guvern politic””)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: