Implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este marcată de faptul că mii de proiecte incluse în program nu au ajuns în faza de implementare, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
„Sunt mii de proiecte care, practic, nu s-au materializat”, a spus ministrul, referindu-se la stadiul actual al portofoliului de investiții din PNRR.
Potrivit acestuia, România a avut un număr foarte mare de proiecte incluse în plan, ceea ce face dificilă implementarea și urmărirea progresului acestora în termenele stabilite.
„Alegerea României a fost să aibă aproximativ 21.000 de proiecte în PNRR”, a afirmat Pîslaru.
El a arătat că în prezent există un portofoliu semnificativ de proiecte de coeziune, cu grad ridicat de fragmentare, ceea ce îngreunează gestionarea implementării.
În același context, ministrul a subliniat necesitatea concentrării pe investițiile care pot fi finalizate până la termenul-limită din august 2026, fără a avansa noi proiecte fără maturitate suficientă.
„Trebuie să ne concentrăm pe proiectele care sunt realizabile până în august 2026”, a precizat acesta.
Piața muncii, „o catastrofă”
Într-o intervenție separată, în cadrul Conferinței la nivel înalt privind deficitul și excedentul de forță de muncă din Europa, organizată la București, Pîslaru a atras atenția asupra situației pieței muncii din România.
„Rata de ocupare a forței de muncă în România este o catastrofă”, a declarat ministrul, citat de Agerpres.
Acesta a precizat că rata de ocupare pentru populația cu vârste între 20 și 64 de ani este de aproximativ 69%, sub ținta națională de 74,7% pentru anul 2030 și sub obiectivul european de 78%.
„Asta înseamnă că aproape 40% dintre potențialii oameni de pe piața muncii nu sunt activi”, a explicat Pîslaru.
El a arătat că există diferențe semnificative între ratele de ocupare în funcție de gen.
„Pentru bărbați rata de ocupare este de 78,2%, iar pentru femei de 59,5%”, a mai spus ministrul.
Presiune demografică în creștere
Oficialul a avertizat că deficitul de forță de muncă va fi amplificat în următorii ani de evoluțiile demografice, în special de pensionarea generațiilor numeroase născute în perioada decrețeilor.
El a susținut că această dinamică va pune presiune suplimentară pe piața muncii în următorul deceniu, în condițiile în care economia are deja un nivel scăzut de participare a populației active.
În acest context, Pîslaru a subliniat necesitatea unor politici publice care să crească gradul de ocupare și să reducă dezechilibrele existente, pentru a permite absorbția eficientă a investițiilor finanțate prin PNRR.
(Citește și: ”Ministrul Pîslaru, despre renegocierea PNRR: Unele investiții din componenta de grant vor fi diminuate, altele vor fi mutate pe componenta de împrumut”)
***