Regizorul Cristian Mungiu afirmă că își construiește filmele pornind de la subiecte din presa românească, pe care le documentează timp îndelungat, pentru a înțelege mecanismele sociale din spatele unor evenimente reale, potrivit unui interviu acordat News.ro.
„Fac subiecte inspirate din presă pentru că îmi doresc întotdeauna să înţelegem mai mult din ceva care s-a întâmplat social”, a declarat cineastul pentru News.ro, explicând că nu îl interesează reconstituirea fidelă a unui caz, ci înțelegerea fenomenului pe care acesta îl reflectă.
Cel mai recent film al său, „Fjord”, câștigător al Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, a pornit de la un astfel de caz descoperit în presă. Mungiu spune că obișnuiește să arhiveze constant articole și teme de actualitate, iar unele dintre ele capătă relevanță abia după ani de documentare.
„Am un dosar în care pun tot felul de articole care mi se par interesante. Uneori stau acolo ani întregi până când încep să înţeleg că nu este vorba doar despre cazul respectiv, ci despre ceva mai amplu”, a declarat regizorul.
În cazul „Fjord”, documentarea s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani în Norvegia și a inclus discuții cu judecători, avocați, jurnaliști, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și familii implicate în situații similare celor prezentate în film.
„Să avem această generozitate de a încerca să descoperim de ce alţii gândesc sau nu la fel ca noi şi cum să facem ca să trăim împreună”
Potrivit lui Mungiu, scopul unei astfel de cercetări este evitarea judecăților simpliste.
„Încerc întotdeauna să înţeleg toate punctele de vedere înainte să spun o poveste”, a afirmat cineastul.
Regizorul consideră că tema centrală a filmului este dificultatea dialogului într-o societate tot mai polarizată.
„Să avem această generozitate de a încerca să descoperim de ce alţii gândesc sau nu la fel ca noi şi cum să facem ca să trăim împreună”, a spus Cristian Mungiu.
„Fjord” este primul lungmetraj în limba engleză regizat de Cristian Mungiu și primul film „românesc” al actorului Sebastian Stan. Turnat în principal în Norvegia, în primăvara anului 2025, filmul îi are în distribuție pe Sebastian Stan și Renate Reinsve în rolurile principale, alături de actorii români Adrian Titieni, Alin Panc, Giulia Nahmany și Ana Bodea.
Producția este o coproducție internațională și va avea o proiecție unică sâmbătă, de la ora 19.00, în 90 de cinematografe din 52 de orașe din România.
(Citește și: ”Video / Cristian Mungiu câștigă Palme d’Or pentru a doua oară, cu „Fjord” – „Acest film este un angajament împotriva oricărei forme de fundamentalism, o pledoarie pentru empatie””)
***